Calendarul intercultural – o bătaie de joc plătită de Guvernul României

Manipulare sau incompetenţă?

Îl găsăţi la această adresă: http://www.calendarintercultural.ro şi se recomandă în felul următor:

    O premieră pentru România şi lume: Calendarul Intercultural – bazat pe o idee lansată la Timişoara - în urma nevoilor diverselor etnii din ţară de a se cunoaşte reciproc mai bine. Calendarul Intercultural prezintă datele importante ale grupurilor naţionale din România. El introduce în calendarul universal – oficial urmat în ţară – principalele zile ale etniilor înregistrate, pe baza calendarelor respectate de acestea. Astfel, pentru populaţiile recunoscute guvernamental şi reprezentate parlamentar, în Calendarul Intercultural au fost îmbinate datele marcante din calendarele lor.

    Pe lângă datele semnificative ale populaţiei majoritar româneşti, în Calendarul Intercultural apar datele importante ale celor 20 de etnii recunoscute din România (alfabetic enumerate): Albanezi, Armeni, Bulgari, Cehi, Croaţi, Eleni, Evrei, Germani, Italieni, Macedoneni, Maghiari, Polonezi, Romi, Ruşi Lipoveni, Ruteni, Sârbi, Slovaci, Tătari, Turci, Ucraineni.

    Calendarul Intercultural reflectă bogăţia diversităţii religioase, etnice, lingvistice şi culturale existentă în România şi ca atare cuprinde atât sărbătorile religioase mari, cât şi datele laice esenţiale ale tuturor. Din multitudinea de calendare la nivel mondial, în România se utilizează 3 (alfabetic): Creştin, Evreiesc şi Musulman; ele sunt de origine religioasă, monoteistă / adică bazate pe credinţa într-un singur Dumnezeu.

    Calendarul Intercultural indică simplu, prin 2 domenii – data respectivă şi descrierea ei cu text şi ilustraţie - evenimentele relevante ale diferitelor etnii din România. Formatul este numai electronic iar pentru asigurarea unui liber acces la informaţiile prezentate şi facilitarea utilizării, domeniul www.calendarintercultural.ro este dotat cu funcţii de ordonare, motor de căutare internă cu diacritice şi este deschis interacţiunii - în scopul realizării unei actualizări continue.

    Conceptul Calendarului Intercultural este enciclopedic dinamic, în sensul comunicării cu administraţia lui - astfel încât variatele contribuţii la îmbunătăţire prin adăugarea de noi date furnizate de către utilizatori să se regăsească în conţinutul său. De aceea, în cazul în care doriţi să contribuiţi cu informaţii, e binevenită contactarea coordonatorilor proiectului pe adresa calendar@intercultural.ro

    Datele şi opiniile exprimate nu sunt în mod necesar ale finanţatorului - Departamentul pentru Relaţii Interetnice www.dri.gov.ro - sau ale administratorului - Institutul Intercultural Timişoara www.intercultural.ro - ci ale emitenţilor / şi sunt pentru utilizare publică, în scop necomercial.

                Desupra fiecărei pagini deschise apare textul :

Proiect realizat cu sprijinul financiar al Guvernului României
Departamentul pentru Relaţii Interetnice
şi implementat de către Institutul Intercultural Timişoara

            Pînă aici, nimeni nu ar putea suspecta nimic. Însă, cercetînd conţinutul acestui site, ajungi să te întrebi dacă aşa ceva poate fi plătit.

1) În primul rînd calendarul religios nu se poate referi la etnie ci la confesiunea fiecărui om care face parte dintr-o etnie. Astfel, deşi numărul ortodocşilor este mai mare pe terit. României, sînt destui români (etnic) de confesiune catolică etc.

            În acest calendar, din această cauză, se întîlneşte cazul hilar al inserării unor articole identice, sub numele mai multor etnii:

Exemple:

6.01 – Botezul Domnului

La Români: 

[http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=3826&eventdate=1325800800 Boboteaza este unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului; ca şi Crăciunul, este precedată de un Ajun mai deosebit, Ajun ce concentrează o multitudine de practici şi credinţe ce decurg, în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” (Ajunul era zi de Post, de Botezul Domnului fiind dezlegare la toate). [...]

La Romi:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=3838&eventdate=1325800800

Boboteaza este unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului; ca şi Crăciunul, este precedată de un Ajun mai deosebit, Ajun ce concentrează o multitudine de practici şi credinţe ce decurg, în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” (Ajunul era zi de Post, de Botezul Domnului fiind dezlegare la toate). [...]

La Ruteni:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=3839&eventdate=1325800800

Boboteaza este pentru Ruteni unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului; ca şi Crăciunul, este o sărbătoare precedată de un Ajun mai deosebit, Ajun ce concentrează o multitudine de practici şi credinţe ce decurg, în special, din datina numită “umblatul preotului cu botezul” (Ajunul era zi de Post, de Botezul Domnului fiind dezlegare la toate). [...]

            Observ că dacă între ţigani şi români nu există nici o diferenţă, pentru ruteni s-a făcut acea schimbare – grăitoare ce-i drept. Prin acest articol observăm, într-adevăr „diversitatea religioasă” a etniilor din România!

            De precizat că, la toate sărbătorile religioase, procedeul e acelaşi: copy-paste.

07.05

Arătarea Sfintei Cruci

La Români:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=4178&eventdate=1336338000

    Sărbătoarea este celebrată în amintirea Apariţiei Semnului Sfintei Cruci la 19 Mai 351. În întinsa lumină a zilei, o cruce strălucitoare a apărut pe cer lângă Golgota, întinzându-se până la Muntele Măslinilor. Biserica Romano-Catolică nu celebrează această sărbătoare, Biserica Ortodoxă celebrează Apariţia Sfintei Cruci la 7 Mai iar Biserica Armeană celebrează sărbătoarea în a cincea duminică după Paşti.

La Romi:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=4182&eventdate=1336338000

    Sărbătoarea este celebrată în amintirea Apariţiei Semnului Sfintei Cruci la 19 Mai 351. În întinsa lumină a zilei, o cruce strălucitoare a apărut pe cer lângă Golgota, întinzându-se până la Muntele Măslinilor. Biserica Romano-Catolică nu celebrează această sărbătoare, Biserica Ortodoxă celebrează Apariţia Sfintei Cruci la 7 Mai iar Biserica Armeană celebrează sărbătoarea în a cincea duminică după Paşti.

La Eleni:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=4180&eventdate=1336338000

Sărbătoarea este celebrată în amintirea Apariţiei Semnului Sfintei Cruci la 19 Mai 351. În întinsa lumină a zilei, o cruce strălucitoare a apărut pe cer lângă Golgota, întinzându-se până la Muntele Măslinilor. Biserica Romano-Catolică nu celebrează această sărbătoare, Biserica Ortodoxă Elenă celebrează Apariţia Sfintei Cruci la 7 Mai iar Biserica Armeană celebrează sărbătoarea în a cincea duminică după Paşti.

            Mai ţineţi minte, cînd aveam de predat referate la şcoală, cum schimbam cîte-un cuvînt în textul copiat ca să nu para la fel? Cam aşa arată şi munca titanică a acestor...cercetători destoinici plătiţi de Guvern.

            Înseamnă, că defapt nu există nici o diferenţă între etnii – ci numai între confesiunile religioase.

            Etniile s-au nimic special...nimic al lor, de vreme ce, fiind ortodoxe – sînt la fel, la virgulă. Numai evreii, catolicii, reformaţii sînt altfel, ceilalţi semănînd ca o picătură de apă...

            Cînd avem însă de-a face într-adevăr cu specificul unei etnii, din nou demersul este de o grosolănie de netolerat.

            Acest calendar certifică cele două zile ţigăneşti despre care am vorbit în articolele trecute: Ziua folclorului rom (dedicată lui Anton Pann) şi Ziua scriitorului rom (Ioan Budai Deleanu).

            Nu mai reiau discuţia – demonstraţia am făcut-o, că cei doi nu au fost ţigani – rămînîndu-ne de constatat că informaţiile eronate circulă cu girul oficialilor României.

            Mai semnalez faptul că dacă la alte etnii se fac minimele schimbări, la români şi ţigani articolele sînt identice.

            Chiar si zilele care ţin exclusiv de biserică, par a fi ţinute şi de români şi de ţigani. Este cazul zilei de 1 septembrie – prima zi a anului bisericesc! Asta este, cu adevărat, o PREMIERĂ!

            Un calendar religios nu se poate numi  „Calendar  religios românesc” sau „Calendar religios ţigănesc” – ci Calendar ortodox, Calendar catolic,etc.

            2) Mă întreb, totuşi, care este scopul calendarului intercultural? Calendare ortodoxe, catolice etc. există pe internet şi circulă şi tipărite. Calendarul „intercultural” prezintă prea puţine tradiţii şi obiceiuri specifice pentru a sta în picioare, aşa că s-a recurs şi la calendarele religioase, şi acest demers a distrus practic menirea calendarului.

            La ţigani de pildă, sînt numai cîteva referiri directe la tradiţiile lor, restul fiind: „ziua elevului rom premiant”, „ziua actorului rom” , „ziua filantropului rom” etc. zile statornicite artificial, ca „ziua femeii” sau „a muncii” de pildă, nefăcînd parte, deci, din tradiţie.

           

            Acestea sînt numai cîteva din inconvenientele acestui calendar care ia cu hurta de cine ştie unde informaţia şi o împrăştie ca fiind valabilă şi altor etnii.

            Nu am urmărit informaţia[1] – cu siguranţă şi acolo se găsesc destule scăpări – ci numai forma în care se prezintă Calendarul intercultural plătit de Guvern.

            Recomand autorilor să-l refacă în totalitate iar cititorilor să nu-l întrebuinţeze(ca sursă) pînă la refacerea sa în totalitate.

Iată cîteva imagini pentru exemplificare:

---

[1] Am semnalat numai cele două enormităţi – ziua folclorului rom şi a scriitorului rom.

Cum se scrie istoria ţiganilor (V)

Am observat, în rîndurile trecute, cum printr-un demers simplu de manipulare – căruia i s-a răspuns prea puţin serios – unii din reprezentanţii ţiganilor, şcoliţi sau mai puţin şcoliţi, au “fixat” originea unor scriitori români.

            Eu am ferma convingere că acele articole erau toate scrise pentru români, nu pentru cei care fac parte din etnie – ei au fost, probabil, imediat de acord chiar dacă n-auziseră în viaţa lor de Anton Pann, Budai-Deleanu sau Petru Maior. O bună parte din români, din păcate, a reacţionat (în mediul virtual) cu injurii, lăsînd mai departe să planeze asupra subiectului aceleaşi semne de întrebare. Ei injuriile le-au aşteptat, ieşirile violente de orice fel, pentru a ne da cu tifla mai tîrziu că “uite, vezi, din cauza faptului că sînt rasişti nu acceptă originea “adevărată” a lui Anton Pann etc. “

            Nu e bine aşa. Discuţia trebuie să fie închisă cu dovezi (care, uneori, sînt mai mult decît evidente). Iată, însă că nu numai cei care aparţin etniei, acceptă şi propagă ideile originilor false, ticluite “după ureche” , pentru manipulare:

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

ŢIGANII si ….marile personalitati

09 Feb

Dupa cum se stie, din randul tiganimii s-au ridicat pe meleagurile noastre, de-a lungul timpului, numeroase personalitati politice, intelectuale si artistice .
Astfel, tiganii ni l-au dat pe domnitorul Stefan Razvan (domn al Moldovei) dar si numerosi carturari, precum Ion Budai Deleanu, Petru Maior, Anton Pann, dr. Victor Babes, scriitorul Gheorghe Lazurica-Lazureanu, solisti de opera ca Lavinia Raducanu si Costel Busuioc, si, nu in ultimul rand, istorici ca Petre Petcut, Ion Sandu, Mariana Sandu, Florin Manole s.a.

Comentariul autorului:
nu am nimic impotriva tiganilor iar faptul ca am mentionat unele personalitati din randul lor asta nu inseamna ca sunt un simpatizant al tiganilor…. Au dat si ei unele valori, fapt care este salutar si pe care nu-l pot nega ! Atata tot !

[George Vlăescu, avocat]

Sursa:

http://georgevlaescu.wordpress.com/2012/02/09/tigani-mari-personalitati/

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

            Iată cum pot fi incluşi în aceeaşi categorie Anton Pann, Budai-Deleanu, Petru Maior, Victor Babeş şi….Costel Busuioc.

            Ca şi cum această informaţie ar fi verificată şi acceptată, nu se mai trece la demonstrarea faptului că suma de personalităţi (mă interesează aici cei patru cărturari pomeniţi) ar aparţine etniei ţigăneşti. Informaţia e luată de bună – de pe vreun site de felul celor comentate de mine în zilele trecute -  şi dată mai departe.

BUDAI DELEANU – ÎN CALENDARUL….ţiganilor

            Ion Budai-Deleanu nu a scăpat de demersul nefericit al includerii personalităţilor române în “Calendarul cultural al ţiganilor”:

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Ziua scriitorului rom (18 martie)

Ziua când Ion Budai–Deleanu, la piramidele egiptene, a semnat şi a trimis "Epistolie închinătoare către Mitru Perea (Petru Maior), vestit cântăreţ" - din care rezultă că Ion Budai-Deleanu şi Petru Maior erau Romi - a devenit Ziua Scriitorului Rom în România.

Sursa:

http://www.calendarintercultural.ro/agenda.php?detalii=3031&eventdate=1300399200

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

            Deci, cu cît se repetă un lucru – cu atît intră mai uşor în conştiinţa maselor.

            Reiau discuţia în rezumat, trimiţînd cititorul către articolele celelalte dedicate “fabricării istoriei ţiganilor”.

           

a)Ioan Budai Deleanu şi Petru Maior

            Demonstraţia ţigănească a originii e de tot hazul, dar iată, că poate face victime şi între minţile (mai) luminate:

            S-a “stabilit”[1] că Epistolia închinătoare lui Mitru Perea – precuvîntarea Ţiganiadei este defapt o scrisoare particulară a lui Budai Deleanu către Petru Maior. Prefaţa epopeii este citată în următorii termeni: Într-o scrisoare a lui Budai-Deleanu trimisă lui Petru Maior…- ceea ce încalcă orice conduită ştiinţifică.

            Această Epistolie foloseşte aceleaşi procedee artistice, întîlnite şi în epopee, şi deci, nu poate fi folosită ca “dovadă” în sprijinul acestei teorii aberante despre originea ţigănească a lui Ioan Budai-Deleanu.

            Pe baza aceleiaşi opere fictive, a intrat în “rîndul ţiganilor” – fără să vrea – şi Petru Maior, cel căruia i se adresează epistolia.

            Despre conţinutul prefeţei am mai vorbit aşa că nu are rost să repetăm demonstraţia.

            Iată în schimb cîteva elemente care întăresc cele de mai sus şi anume că textul dat ca scrisoare particulară nu putea fi aşa-ceva:

             Leonachi Dianeu (autorul căruia Budai-Deleanu îi atribuie scrierea Ţiganiadei, după un procedeu frecvent în literatura de atunci) i se adresează lui Mitru Perea (anagrama ticluită de Deleanu după numele lui  Petru Maior) în următorii termeni:

[p. 5 din manuscrisul poemului] Treizăci de ani au trecut, drăguţ Pereo! De cînd eu fui sîlit a mă înstrăina din ţara mea. De-aatunci încoace, usăbite ţări am trăpădat; dar’, ca să-ţi arăt în scurt toate păţirile mele, ascultă şi judecă. […]

Îi mai spune : Iubite Pereo! sau bade Pereo! etc.

            Las de-o parte alte elemente[2] care arată că prefaţa cărţii nu e o scrisoare particulară (prezenţa lui Leonachi în Egipt, piciorul vătămat de ghiulea etc., fiind parte din ficţiune) şi citez o scrisoare particulară autentică a lui Budai-Deleanu către Petru Maior, în care voia să-i explice metoda (personală a)  scrierii cu litere latineşti:

            “Scrisoarea prec. sînţii tale din 13 maiu ann. cur. [3]; cu dragoste am primit, bucurîndu-mă că am aflat în urmă un soţ a necazurilor, cu asemene tăriă de suflet […] Deci, păşind la pricea noastră ortograficească(…)am priceput că nu mă aţi înţeles sau nu-aţi vrut să mă înţelegeţi, voiu să vă mai tălmăcesc încă odată pre scurt, chipul scrisorii mele cu lettere lăteneşti...[…]”[4]

            Iată dar, cum i se adresa defapt Budai Deleanu lui Petru Maior, în anul 1815 (epistolia închinătoare fiind datată 1812!) şi care era defapt reportul dintre cei doi.

            În cuprinsul epopeii personajul fictiv Mitru Perea este cel care adnotează un număr mare de versuri. Cine ar fi atît de slab de înger să creadă că Petru Maior a colaborat cu note la epopeea lui Deleanu?

            Dar, să vedem şi cum vorbeşte Budai-Deleanu despre ţigani în chiar textul epopeii:

I, 52 (Ţiganiada A)[5]

…urma ceia laltă gloată,

În pielcuţa goală-golişoară

Şi scripind de neagră ca şi-o cioară.

Nota autorului: Ştiut lucru că indienii,arapii, mavrii, sarachinii şi alte neamuri negre, cu atîta să ţin mai frumoase, cu cît sînt mai negre; şi pielea sau faţa albă, la dînşii aşa e ocărîtă, precum la noi cea neagră.(…)

Autorul însă nu  se lasă mai prejos nici în cea de-a doua variantă:

I, 40 (Ţiganiada B)

Alba ţigănie. Nu ştiu ce-i să zic de acest epitheton alba, care nu să poate zice de ţigănie, fiind ia din firea sa neagră. Asemene chip de vorbire am auzit eu şi de la ţăranii noştri, cînd spun ei poveşti de ţigani şi-io bajocoresc. De bună samă, de-acolo au împrumutat-o şi poeticul nostru; şi pentru aceasta socotesc eu că trebue acel epitheton să să înţeleagă ironiceşte.

           

Iată cum li se adresează Vlad-Vodă (I, 69 Ţiganiada A)

“Ascultaţi voi, cioare blăstămate!”

            Adresarea în batjocură va fi mai subtilă în Ţiganiada B – “Vitează-eghipteană rămăşiţă/ De faraoni viţă strălucită!”.

            De semenea iată şi un episod extrem de interesant, prezent în Ţiganiada A – care cuprindea şi sîmburele episodului dezvoltat mai tîrziu în Trei Viteji, despre Beşcherec Iştoc – ţigan “nemeşit”:

II, 7 – 12

Becicherec să trăgia dintru-o viţă

(despre strămoşii lui) ţigănească,

Dar moşu-său ajunsese-în spiţă

De nemeş, prin carte domnească,

Căci mulţi ani cu lauta şi tîndale

Desfăta curtea mării sale.

După-acea dobîndind el moşie,

Să ţinea romîn (căci ungureşte

Nu ştiea), măcarcă pe-ungurie

Îi mai plăcea decît romăneşte,

Cum şi-astezi, nemeşii mai cu samă,

Tot pe-ungurie trag şi să chiamă.

Pentru-aceasta şi-un unguresc nume

Fiului său Mişca el puse;

Acest Mişca apoi eşind în lume,

Nu ştiu-în ce chip aminte-ş’  aduse

Că-ar fi ţigan, de unde se zice

Că-au întrat cu tată-său în price,

Grăindu-i: “Tată! Mie-mi pare

Că nu m-ai născut tu, dar un craiu

Sau, de bănă samă, un domn mare,

Căci nu sîmţ în mine spre mălaiu

Sau mămăligă nice-o plăcere,

Şi gura mea tot plăcintă cere.

“Hacimore! (bătrînul de-alta parte

Zicea:) bine că lumea nu ştie

Că-au fost cîrpitoriu de ciure sparte

Moşu-tău!...acum de nemeşie

Te ţine şi taci, az erdegata!

Nu mai întreba cine ţ’e tata!...

Că ţi-oi lăsa cu limbă de moarte,

Să nu pomeneşti a noastră viţă

La copii şi nepoţii departe,

Ci mai vîrtos că dintr-o domniţă

Şi de la Negru-Vodă purcede

Neamul nostru să zici, şi ţi-or crede.”

            În astfel de versuri se găseşte dovada că Budai-Deleanu nu a fost ţigan. El aici îi denunţă pe ţiganii care, printr-o  întîmplare – acesta pentru că-l distra pe un domnitor oarecare – ajung “nemeşi” – nobili, ţinîndu-se “de români” deşi mai mult le place să fie consideraţi “unguri”, neştiind, din păcate, limba.

            Bătrînul din textul citat se comportă ca ţiganii de astăzi, cei cu şcoală, cei care scriu articole “ştiinţifice”, căutînd dovezi “după ureche” : “de la Negru-Vodă [pentru era “negru”] purcede/neamul nostru să zici, şi ţi-or crede.”

            Prin urmare, ce alte dovezi mai trebuiesc?

b) Despre Anton Pann vezi celelalte articole de pe blog.

NOTĂ:

Textele reproduse din Ţiganiada aparţin ediţiei critice: I. Budai-Deleanu – Opere I – II, alcătuite de Florea Fugariu, ed. Minerva, 1974 – 1975.

---

[1] Operaţiunea este făcută de „cărturarii” ţigani.

[2] Toate prezente în textul Epistoliei.

[3] Anul 1815. (n. Florea Fugariu)

[4] Şcoala Ardeleană II, ed. Florea Fugariu, Minerva, 1983.

[5] Ţiganiada A numeşte prima variantă a epopeii.

Cum se scrie istoria ţiganilor (IV)

Am văzut, în articolele precedente, cum „fruntea”, „intelectualitatea” ţigănească, şcolită şi trecută prin facultăţi împrăştie propagandistic o sumă de articole scrise pe tipic aparent ştiinţific dar ale căror fundamente sînt fragile prin lipsa documentării adecvate, prin militantism de prost-gust şi păcătuiesc printr-o lirică leneşă, care nu are ce căuta într-un text de acest gen.

            Punctele lor slabe sînt tocmai documentarea fragilă, concluziile trase de păr şi ipotezele halucinante, neprobate. Nici parada de cunoştinţe „după ureche” nu ajută aceste articole mai mult.

            Dar să vedem ce poate produce acest mod de a face „istorie”.

            Un forumist cu nick-name-ul marcutom (într-un loc spune că nu-i este ruşine că este ţigan ceea ce e normal, că doar  ţiganilor ar trebui să le fie ruşine cu el) , idiot pe semne, aruncă „bomba secolului”; 

             Iată ce a emanat pe un forum; nu ne rămîne decît să savurăm ortografia, limbajul şi tezaurul de idei care reiese din textul (parţial al) său. Am marcat special aportul său, categoric, de luminare a minţii:

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

            Pentru cei care nu le vine sa creada ca Petru Maior si Ion Budai Deleanu erau tigani, trebuie sa stiti ca informatii despre faptul ca ei sunt tigani sunt introdusi in programa scolara din clasa a VI - a referitoare la istoria romilor in romania.

Dovada: Scrisoare trimisa adresată lui Petru Maior de către Ion Budai-Deleanu :

"?? am să-ţi aduc aminte cum că eu învăţând latineşti, italieneşte şi frantozeste, întru care limbi se afla poesii frumoase, m?am îndemnat a face o cercetare: de s?ar putea face s?in limba noastră, adică în cea româneasca (căci a noastră, cea ţigăneasca, nu se poate scrie şi puţini o înţeleg) cevas asemene; (?) Cea mai de pe urmă, să ştii că fiind eu ţigan ca şi tine, am socotit cuvios lucru de a scrie pentru ţiganii noştri, ca să preceapa ce feliu de strămoşi au avut/şi să să înveţe a nu face şi ei doară nebunii asemene, cînd s-ar întîmpla să vie cîndva la o tâmplare ca aceasta. Adevărat că aş fi putut să bag multe minciuni lăudînd pe ţigani şi scornind fapte care ei n-au făcuţ cum fac astezi istoricii unor neamuri, care scriind de lăudând de începutul norodului sau, să sue până la Dumnezeu şi tot lucruri minutate bârfesc. Dar eu iubesc adevărul? [atrag atenţia că textul este transcris cu greşeli n.n.]

Aceste "ciori" au fost unii dintre cei mai mari romani.

Petru Maior - Dialogu pentru inceputul linbei române, in care a introdus literele ? for /?/ and ? for /ts/, care au fost in folosinta alfabetului Romanesc de atunci incoace.[1]

Ion Budai Deleanu:

Literare

Autorul primei si singurei epopei romane - ?iganiada sau Tabăra ?iganilor, Ia?i, În revista "Buciumul Român" I, 1875; II, 1877

Trei Viteji, poem satiric, Bucure?ti, Ed. Ancora, 1928

Filologice

Temeiurile gramaticii române?ti, manuscriş 1812

Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii române?ti, lucrare neterminată, manuscris (tipărită par?ial de Gh. Bulgăr, Bucure?ti, 1957)

[b]Teoria ortografiei române?ti cu litere latine?ti, manuscriş ciorna unei scrisori ample

Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae, 1812

Lexicon românesc-nem?esc ?i nem?esc-românesc, Liov, 1818

Scrieri lingvistice, Bucure?ti, 1970

Istorice

De originibus populorum Transylvaniae

De unione trium nationum Transylvaniae

Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina (publicată, în traducere românească, cu titlul "Scurte observa?ii asupra Bucovinei" în "Gazeta Bucovinei" IV, 1894)

Hungaros ita describerem

Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt

[modificare]Juridice

Rândueala judecătorească de ob?te, Viena, 1787, traducere

Pravila de ob?te asupra faptelor rele ?i pedepsirea (a pedepsirii) lor, Viena, 1788, traducere

Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele, Cernău?i, 1807, traducere

Codul penal, Liov, 1807

Codul civil, Liov, 1812

Am vrut sa ingros operele mai importante, dar toate sunt. Stiu ca rasisti ar vrea sa fie roman, de aia rad copios.

E foarte amuzant ca acesti tigani au emancipat limba romana, este amuzant ca unii dintre cei mai dintai romani au fost tigani, v-au invatat sa scrieti corect v-au invatat romana ...

si unii dintre voi tot rasisti ramaneti

Sursa: Forum

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

            Marcutom, neghiobul care a scris rîndurile, delimitate prin bare, de mai sus, furat pe semne de multele titluri de opere (copiate copios de pe wikipedia sau de pe alte site-uri) şi de faptul că nu le-a înţeles nici el, a adus, defapt, o probă a propriei mărginiri intelectuale. Se vede că nu are habar de Ţiganiada, atunci n-ar mai spune prostia legată de acea scrisoare (pe care în altă parte o promite în facsimil, după „originalul de la muzeu” !!!) care numai personală nu era (cum vrea să înţelegem), nu e o scrisoare tăinuită de români ci publicată în ediţii critice şi populare, făcînd parte din opera de ficţiune, numită Ţiganiada. Subiectul a fost lămurit aici şi aici.

            Ceea ce mă îngrijorează (vorba vine!) e concluzia, că „E foarte amuzant ca acesti tigani au emancipat limba romana, este amuzant ca unii dintre cei mai dintai romani au fost tigani, v-au invatat sa scrieti corect v-au invatat romana ...”; aceasta îmi demonstrează presupunerea că de aceea au avut nevoie şi de Anton Pann, numai în calitatea sa (discutabilă) de compozitor al Imnului Naţional.

            Textul prezentat mai sus este de luat în băşcălie, dar rîndurile care urmează  sînt menite să ne „trezească”:

           

            2 noiembrie - Ziua folclorului Rom

            Comemorarea morţii folcloristului şi cărturarului Anton Pann (rom căldărar, pe numele Antonie Petroveanu), născut în anul 1796 la Sliven în Bulgaria şi decedat la 2 noiembrie 1854 în România, este Ziua Folclorului Rom.

Sursa:cuget liber

            Într-un articol anterior am arătat că Anton Pann nu a fost ţigan şi că, deşi originea tatălui său se poate discuta, această variantă este cea mai îndepărtată de adevăr.

            Iată prezentarea lui Anton Pann potrivit textului citat:

a) rom căldărar

             Ţigan nu a fost şi nici căldărar. Sursele vorbesc despre tatăl său, Pantoleon Petrov, că ar fi fost căldărar. Anton Pann a fost poet, psalt, tipograf, editor şi versificator; la tipografia sa nu se făceau căldări.

b) Antonie Petroveanu

             Anton Pann se numea defapt Antonie Pantoleon (de unde Pann); Petrov era numele tatălui, iar românizarea acestuia a făcut-o Gh. Dem Teodorescu în prima biografie a poetului.

c) 2 noiembrie - Ziua Folclorului Rom

            De unde pînă unde? Anton Pann (chiar dac-ar fi fost ţigan) nu a cules folklor ţigănesc; Nici măcar una dintre operele sale nu denotă faptul că ar fi cunoscut folklorul ţigănesc, limba (ştia în schimb turceşte, o şi arată în Povestea Vorbii, tipărind cîteva pagini de proverbe în original şi în traducere) sau cultura acestora, altfel decît un român. Citiţi anecdotele versificate în Povestea Vorbii şi Fabule şi istorioare, la fel de „rasiste” ca şi cele publicate (cu mai puţin har poetic) de Theodor Speranţia. [1]

d) Folcloristul

            „Spitalul Amorului” – culegerea care, cu multă bunăvoinţă, l-ar include în rîndul folkloriştilor (pentru că nu e vorba propriu-zis de folklor, Anton Pann publicînd şi poezii din Bolintineanu, Conachi, Văcăreşti etc. din volume sau manuscrise care circulau pe atunci;) – cuprinde pînă la urmă tot producţii româneşti – culte sau populare, nicidecum ţigăneşti.

            În prefaţa broşurii Poezii deosebite sau Cîntece de lume[1831] (o „proto-ediţie” a Spitalului Amorului)  Anton Pann însuşi, lasă să se vadă că nu a alcătuit o lucrare folkloristică (termenul va fi introdus în limba română, mai tîrziu, de către B.P.Hasdeu) şi nici că ar fi avut o intenţie similară, sub oricare alt nume:

    Crez că la mulţi va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină nişte poezii ca acestea. Ştiut fiind însă la cei mai mulţi din obşte că aceste poezii de multă vreme avîndu-le manuscrise, unele adunate de la alţii şi altele chiar de mine compuse, mai totdauna aveam silă de către prieteni a le da izvoade, şi cu aceasta mi se pricinuia zăticnire de la alte lucruri mai folositoare. Pentru uşurarea mea dar şi pentru a prietenilor mulţumire, m-am îndemnat a le tipări. [...][2]

            Acesta este fundamentul folkloric al culegerilor de cîntece de lume ale lui Anton Pann; Programul de culegere al folklorului românesc, în adevăratul sens al disciplinei, va începe masiv, prin publicarea Poesiilor populare ale românilor, opera lui V. Alecsandri.

            Prin urmare, acest mod de folosire al numelui lui Anton Pann în contextul acestei „zile a folclorului rom” constituie un abuz şi trebuie să fie tratat ca atare.(Mă întreb dacă toţi ţiganii din lume ţin această zi!)

---

[1] V. articolul meu Cum se scrie istoria ţiganilor (I).

[2] Anton Pann, Scrieri literare III, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1963,  pp. 266 - 267

Cum se scrie istoria ţiganilor (III)

Folklorul românesc, deşi cules tîrziu, abia din secolul al XIX-lea începînd operaţiunea de colectare, reflectă, cu mici excepţii, o gîndire mult mai veche. De aici şi valoarea reală a culegerilor folklorice.

            Folklorul românesc despre ţigani are şi el vechime, aşa de „josnic” cum îl fac minţile luminate de astăzi.

            Dar cum s-au gîndit reprezentanţii într-ale minţii ţigăneşti să scape de aceste „josnicii”?  Extrem de simplu, dar şi nepractic. Interzicîndu-le, cenzurîndu-le, atacîndu-le.

            Marea lor greşeală – procedeul poate da roade în privinţa materialelor provenite din vremea nazismului german – este că uită că folklorul nu este creat programatic, în scop de propagandă sau cu vreun gînd ascuns, deci nu poate fi interzis.

            Şi nu ar fi mai corect să se încerce, în mod practic, nu prin articole proaste, integrarea lor? Educîndu-i cu adevărat – nu cu minciuni convenabile, punîndu-i la muncă – nu simulînd lucrul? Nu s-ar schimba mentalitatea de la sine? Nu ar rămîne folklorul de care vorbeam o piesă veche de muzeu, la îndemîna pasionatului şi a cercetătorului?

            Atîta timp cît cultura va fi forfecată şi cenzurată de mofturi minoritare percepţia majorităţii va rămîne neschimbată, ba poate lua turnuri neaşteptate de-o parte şi de alta.

          Iar cea mai gravă problemă e că orice indignare, mai ales cea legitimă,  e taxată ca rasistă.

            ........................................................................................................................

            Acum, hai să mai vedem minunăţii de pe site-ul Agenţiei romilor pentru comunicare, mediere şi mediaRomanothan:

De ce rrom şi nu ţigan           

[http://www.romanothan.ro/item/62-de-ce-rrom-si-nu-tigan.html]

de Delia Grigore

           Am citit cu foarte mare atenţie acest articol şi iniţial nu l-aş fi comentat. Însă, am văzut că acesta este citat şi folosit ca sursă de primă mînă, ştiinţifică, pentru lămurirea oricui în privinţa unor aspecte care ţin de cultura ţigănească. Atunci m-am hotărît să arăt cît de şubred este:

1. Termenul de "tigan" provine din limba greaca medie, din "athinganos/athinganoy", semnificatiile cuvantului fiind urmatoarele: "pagan", "eretic", "de neatins" sau "impur". Cuvantul este atestat pentru prima data in anul 1068, in scrierea unui calugar: acesta spunea ca athinganos sunt un grup de eretici, nomazi, cititori in stele si vrajitori si ii sfatuia pe crestini sa se fereasca de acestia.

   Mai pe larg discutată este etimologia bazată pe legenda venirii ţiganilor din Egipt.

Să acordăm atenţie formelor care au circulat numai în limba română: Eghipt, eghipţian! Deşi s-a demonstrat că leagănul lor a fost India, este un fapt că, foarte mult timp, s-a dat creazare legendei. Legenda a fost pusă în circulaţie şi de Dimitrie Cantemir.  O formă întîlnită des la noi este Faraoni.

   Să comparăm formele care au circulat în Europa: Neo-greacă: γύφτος, engl.  gipsy, span. gitano, turc. kipti…care nu se mai aseamană cu athinganos!

   Se preferă varianta cealaltă – care privea, defapt,  sectele religioase sau pe evrei – pentru a mazili definitiv termenul -ţigan- din uz şi din dicţionare.

2. In Tarile Romane, inca de la prima atestare a rromilor, din 1385, semnalata tot in documentele unei manastiri, Vodita, termenul "atigan", care a devenit mai tarziu "tigan", desemna o stare sociala, aceea de rob, nicidecum etnia. În documentele de cancelarie domneasca autohtona, abia in anul 1385 (6894) se pomeneste despre rromi, intr-un act de danie catre Manastirea Vodita (Tara Romaneasca), intarire si recunoastere, din partea domnitorului Dan-Voda, fratele mai mare al domnitorului Mircea cel Batran si fiul lui Radu Voda, a daniei "de 40 salase de atigani" facute manastirii mentionate de catre unchiul sau, Vladislav Voievod.

            Acest paragraf, aparent extrem de bine documentat este plin de confuzii de cele mai bizare, greşelile fiind evidente la o comparaţie sursă-articol. Se face referire la două documente publicate de B.P.Hasdeu în Arhiva istorică, unul, un hrisov al mînăstirii Arhanghelilor din Prizren (1348) şi un document găsit între actele mînăstirii Tismana, din 1387.

            Mai trebuie să spun că sînt scrise în limba slavonă? (scrisoarea lui Neacşu, nu-i aşa, a apărut puţintel mai tîrziu!);  aşadar, documentele sînt nesemnificative pentru atestarea cuvîntului “ţigan/aţigan” în limba română!

            Iată ce spune primul document (în traducerea lui Hasdeu): “ Iată şi ţiganii: protomeşterul Raico, Voico al lui Zlătaru, Vasil(u) al lui Presvet, Socol al lui Suchias, Costa, ginerele lui Gonşa, Giurco, fratele lui Diman(u) şi trei frînari: Ian(u), Rad(u), Dobroslav(u); şi Andreia, fratele lui Lalză (sau:  Lalzin, fratele lui Andrei) cu ginerele său, Caloian(u); ca să dea (mînăstirii Arhanghelilor) pe tot anul cîte patruzeci de potcoave de cai.”

            În textul slavon, dat lîngă traducere nu găsim forma pomenită de autoare mai sus, adică “aţigan”. Iată primele cuvinte de la început: “A se ţîngariǐe…” /Iată şi ţiganii… Şi de unde reiese că nu se referă la etnie? Numele persoanelor, defapt, spun totul.

            Celălalt document este un act succesorial al lui Mircea Voevod, în care spune că prin moartea tatălui “binevoieşte” a primi şi mînăstirea Tismana – ctitorită de tatăl său şi “întărită cu multe lucruri” de fratele său, Dan, mort şi el  la acea dată, angajîndu-se să le continue demersurile de îngrijire ale lăcaşului; mai departe statorniceşte legalitatea faptelor înaintaşilor săi, pentru a nu putea fi atacate. 

            Aşa că ambiguitatea textului comentat, care rezumă conţinutul actului, este grăitoare. Sigur că atenta cercetătoare nu a înţeles mai nimic din textul pe care-l citează.

            Iată şi fragmentul care ne interesează aici, în aceeaşi traducere a lui Hasdeu:

            “…mai confirmă domnia mea cele date de către sînt[1]-răposatul unchi al domniei mele, Vladislav-voevod, sîntului Anton de la Vodiţa, satul Jidovsciţa cu pîrîul şi toată vîltoarea cea mijlocie în Dunăre pe la poarta de fier, şi venitul de la opt pescării şi Dunărea, de la cataracta Nucului pînă unde fusese podul de sus, şi părţile cu pădurea de nuci şi cu livezile de la seliştea Bahnino, şi mori la Bistriţa şi 40 familii de aţigani             [aţigani 40 celeadei]”.

           

*

                       

            În cronici şi în acte se folosea numărătoarea anilor de la Adam, astfel de ex. 7222 devine 1714 în datarea curentă, de la Hristos. Calculul prin care se află e elementar: 7222 - 5508  = 1714. Pe 5508 (anul creaţiei lumii în tradiţia bizantină)  îl obţineţi prin scăderea lui 1714 din 7222. De aceea l-am şi dat de exemplu.

            Or, potrivit aceluiaşi calcul, 6894 - 5508= 1386!

            Poate că nu contează, dar probează ceea ce spusesem anterior, că pregătirea acestor persoane e departe de a fi temeinică.

            Mai ales, că mergînd la sursa indicată de autoare, pagina 193 din Arhiva Istorică a lui Hasdeu pe anul 1867, am găsit şi aici …alte date: în loc de 6894…este 6895! Astfel încît, anul atestării ţiganilor, după datarea de la Hristos este: 1387. De ce decalajele acestea uşoare, de un an-doi?

3. Se contureaza astfel doua sensuri ale cuvantului "tigan": mai intai erezie si apoi statut social aflat in afara sistemului ierarhic al societatii. Cuvintele "rob" si "sclav" apar mai tarziu in limba romana, asadar, in limba romana veche, termenul utilizat pentru denumirea acestei categorii sociale era "tigan".

Este o afirmaţie gratuită.

4. Mai tarziu, cuvantul "tigan" a pastrat, in mentalul colectiv romanesc si in limba romana, un sens profund peiorativ: in proverbe - "Nici tiganul nu-i ca omul, nici rachita nu-i ca pomul", "S-a inecat ca tiganul la mal", "A ajuns tiganul imparat si pe tata-sau l-a spanzurat", "Tiganul e tigan si-n ziua de Paste" -, in expresii curente - "Nu te tigani!", inclusiv in dictionarele explicative ale limbii romane: "epitet dat unei persoane cu apucaturi rele", "care are maniere urate; care se tocmeste mult; calic, zgarcit".

   M-am gîndit să citez dintr-un “rasist” de marcă, din Octavian Goga un vers din “La groapa lui Lae”  unde spune că s-ar opri şi stele s-asculte cîntecul din vioară al “ţiganului” şi să întreb cît de peiorativ este folosit acolo?  Despre expresii am vorbit mai pe larg într-un articol anterior şi în fruntea articolului de faţă, aşa că nu are rost să mai repet.

   Însă menirea lingviştilor şi filologilor Academiei Române este aceea de a constata, nu de a impune. Astfel că în DEX nu poate apărea altceva decît ceea ce este un fapt lingvistic real.

           

5. "Rrom" este un cuvant vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenentei etnice a rromilor, asadar acesta este termenul corect stiintific. Dupa cea mai bine documentata ipoteza, termenul provine din cuvantul prakrit "dom" (cu d celebralizat), care insemna "om" si se referea, pe de-o parte, la imigrantii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat si au realizat casatorii mixte in Persia, formandu-se ca popor acolo si pornind apoi spre Europa, iar, pe de alta parte, la un subgrup etnic din India, care exista si astazi. Evolutia fonetica fireasca a condus la transformarea cuvantului "dom", cu "d" celebralizat, in cuvantul "rrom", cu "r" nazalizat, motiv pentru care, in limba rromani, scrierea corecta a cuvantului "rrom" este cu dublu "r", pentru a sublinia pronuntia nazalizata a termenului. In limba romana insa, cuvantul "rom" se scrie cu un singur "r", avand in vedere ca nu este pronuntat nazalizat, ci ca oricare alt "r".

   Pe ce temei bibliografic se face afirmaţia că rrom este folosit dintotdeauna în cadrul etniei ţigăneşti? A! Nu au ştiut să scrie şi să citească. Bine, atunci, cu ce se probează această afirmaţie? Cum adică e singurul ştiinţific? Pe noi, pe români ne cheamă ştiinţific aşa? Popular cum ni se spune? Vlahi? Denumiri ştiinţifice se găsesc la plante, la animale...nu la populaţii!

   Prin etimologie pare-se că au găsit un făgaş, că doar n-or fi toţi oamenii „limbişti”, deci poţi să baţi cîmpii şi în domeniul ăsta.

   Prakriti a fost limba populară a indienilor, pe cîtă vreme Sanskrita cea a cărturarilor. Discuţia este mult mai largă şi necesită mult mai multe informaţii, dar la minimum de cunoştinţe, la asta se reduce.

   N-am avut la îndemînă un dicţionar prakriti, dar în cel sanskrit-englez, termenul găsit este: doma. Iată definiţia: Doma m. man of low caste. Interesant, nu? Atunci, de ce să-i supere “aţiganoiu’” grecesc, care nu e departe de definiţia asta?

   Bineînţeles, dacă într-adevăr, prin cine ştie ce minune a lingvisticii, din dom s-a ajuns la rom!!??

   Explicaţia lingvistică a autoarei e savuroasă: dom (cu d celebralizat)[2].

   De dragul acestei gafe, voi da mai jos regula de transliterare şi citire dintr-o lucrare serioasă de indianistică:

t, d [ambele notate cu punct dedesupt] – sînt ocluzive cerebrale, pronunţate cu vîrful limbii întors spre cerul gurii, ca în engl. town, done;[3]

   Aşa că puteam „celebraliza” pînă mîine şi tot nu ne ieşea!

   Prin urmare, „firesc” de la d cerebral s-a ajuns la rr nazal[4]. Nu un singur r, ci doi. Să ţinem minte ce ne spune distinsa autoare: „in limba rromani, scrierea corecta a cuvantului "rrom" este cu dublu "r", pentru a sublinia pronuntia nazalizata a termenului.”

   N-am vrut decît să demonstrez lipsa documentării şi tratarea după ureche a unui subiect de cu totul alte competenţe.

   Dar, ce să vezi, cel care păstoreşte site-ul agenţiei pe care apare şi această admirabilă demonstraţie, declara în cadrul unui alt articol următoarele:

“Altfel, spune [Vasile] Ionescu, o discuţie amplă la nivel european despre delimitarea dintre termenii „rrom" şi „român" este binevenită.
În 1995 a mai existat o dezbatere asemănătoare şi rromii din România au făcut atunci o concesie importantă, povesteşte Ionescu. Înţelegând frustrarea statului român şi pentru ca să nu-i deranjeze pe români şi pe locuitorii Romei, comunitatea a acceptat ca denumirea să fie scrisă cu doi de „r", adică „rrom".” Sursa: Adevărul

   Păi, nu pentru că r-ul lor era nazalizat? După vorba lor, canci lingvistică, canci ştiinţă, mo!

   De ce nu i-a spus oare distinsul autor, comentat ieri de mine, că îşi răceşte de pomană gura cu “limbistica”, mai ales atunci cînd nu e cazul?

*

            Aştept să citesc un studiu serios despre transformarea etimologică a lui dom în rom, despre istoria ţiganilor, probată cu documente, despre folklorul lor etc., articolul Deliei Grigore,  nefiind decît o bătaie de joc, o maimuţăreală la adresa mai multor domenii ştiinţifice, o parodie involuntară a stilului cărturăresc.

ADAOS:
Iată cîteva date despre autoare, culese în fugă de pe wikipedia:


Delia Grigore - is a Romanian Romani writer, philologist, academic and Romani rights activist.
[...]In 1990, she completed secondary studies at the Zoia Kosmodemianskaia High School in Bucharest, while in 1992 she graduated the Sanskrit Language and Indian Old Civilization and Culture course from the University of Bucharest. In 1995 she obtained a degree in Romanian and English philology from the Faculty of Philology at the University of Bucharest. Since 2000, Delia Grigore has published a series of writings about Romani culture and language.
In 2002 she obtained a Doctorate in the Antropology of the Romani culture with the Ph.D. thesis Family Customs of the Rromani Traditional Culture with Nomadic Identity Pattern in the South East of Romania. Currently she teaches in the Department of Foreign Languages and Literatures at the University of Bucharest. She also became involved in the defense of Romani rights as the president of the Association ŞATRA/A.S.T.R.A. – "Amare Rromentza".

Păi, la aşa pregătire, un aşa articol?

---

[1] Sfînt.

[2] Sub forma asta se găseşte acest articol pe mai multe site-uri, fără corectură, ceea ce mă face să cred că nu este o simplă greşeală de tipar; pe tastatură, oricum e cale lungă de la L la R!

[3] Cele mai vechi upanişade 1, Traducere..de Radu Bercea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993.

[4] Aş dori ca un lingvist serios să se preocupe de această temă; poate că pe mine nu m-aţi crede. Pe sistemul dat de autoare pe s îl putem face y, şi pe t – u.

Cum se scrie istoria ţiganilor (II)

În articolul inserat ieri pe blog am detaliat o serie de inadvertenţe voite sau din neştiinţă prezentate pe un blog dedicat comunităţii ţigăneşti şi nu numai, aşa cum, tot ieri am arătat.

            Astăzi, între timp am aflat şi sursa de la care a pornit acel “Breviar al istoriei romilor” şi aceasta nu este nici mai mult, nici mai puţin decît AGENŢIA ROMILOR PENTRU COMUNICARE, MEDIERE ŞI MEDIA(Gypsy Land – Lumea romilor) Romanothan.

            Aşadar, dacă articolul pe care l-am discutat ar fi fost scris de oarecine ar fi fost doar de luat în rîs pentru afirmaţii neprobate, hazardate. Însă dacă poartă girul agenţiei pomenite, lucrurile sînt mult mai serioase decît aş fi fost tentat să cred iniţial.

            Înainte de a arăta alte minuni găsite pe acet site (mi-am găsit jucăreauă – cum spunea I. Budai-Deleanu), pentru cititorul grăbit rezum conţinutul articolului de ieri.

            Într-un tabel cronologic al istoriei ţiganilor am găsit următoarele:

1. Anton Pann s-ar fi născut într-o “familie de romi căldărari”, la Sliven; că tatăl său s-a numit Pantaleon Petrov(eanu) etc.

   Biografiile (serioase)  spun că tatăl său ar fi fost căldărar – fără indicarea etniei, pe care o putem bănui  aromână, bulgărească sau grecească; Numele real era Pantoleon Petrov. Mama sa era grecoaică şi se numea Tomaida. În plus, oricărui om cît de cît instruit, îi va veni greu să creadă că Anton Pann, ţigan fiind, a versificat anecdote care-i prezentau pe ţigani: proşti, leneşi, hoţi, mincinoşi. În articolul precedent găsiţi mostre şi trimiteri. Reţin versul: “Ce spui, cioară de ţigan?” – prezent într-o versificare din volumul “Fabule şi istoriare”. În Povestea vorbii  mai sînt cîteva. Motivul atribuirii etniei ţigăneşti lui Anton Pann l-am găsit în faptul că acesta este trecut ca autor al muzicii Imnului Naţional, deşi, de mai multă vreme s-a demonstrat că nu e chiar aşa.

2. O aluzie la faptul că Ioan Budai Deleanu ar fi fost ţigan.

            Nu e singurul loc unde se găseşte această idee; am mai găsit-o într-un manual de istorie şi tradiţie “romani” aprobat de Ministerul Educaţiei şi Culturii, din 2005 unde se folosesc citate dintr-un text de ficţiune: Epistolia închinătoare, cu care începe Ţiganiada.

            Am arătat că scriitorul provenea din familia unui preot unit din Cigmău; Folosirea Epistoliei închinătoare la Ţiganiada ca scrisoare particulară, din nou, este de taxat şi, cine are vreme, va citi, în articolul precedent, de ce. Satira şi modul efectiv în care o produce în scrierile sale îl scot pe Budai-Deleanu definitiv din discuţia aceasta.

3. O afirmaţie hazardată care denotă semi-doctismul sau ignoranţa autorului: Gh. Dem Teodorescu a cules peste 7000 de versuri de la lăutarul Brăilei Creţu-Şolcanu şi se spune, între paranteze, că Iliada şi Odiseea nu au, împreună, atîtea versuri.

Numai Iliada, singură, cuprinde un număr aproximativ de 15.693 de versuri! În plus, chiar dacă lăutarul pomenit era ţigan, materialul cules nu aparţine etniei; Culegerea, în tot cazul, se numeşte: POEZII POPULARE ROMÂNE. Să mai spun că şi Mioriţa lui Alecsandri a fost culeasă de la lăutari?

4. Se trece la atacarea cîtorva personalităţi  de prestigiu în aria cercetării folklorice: Sim. Floarea Marian  - pentru că a publicat poezii populare satirice la adresa ţiganilor, ridiculizînd şi minimalizînd “identitatea culturală rromă” [!!!]; Iuliu Zanne – pentru că în volumul IV al seriei Proverbele românilor a dedicat un capitol larg etniei, dar reflectînd “mentalitatea prejudiciată a românilor”!!!; este pomenit în treacăt şi Theodor Speranţia, [care, departe de valoarea celor pomeniţi mai sus, totuşi, în contextul istoric de atunci, nu este nici el de condamnat; şi el a versificat un material deja existent n.n.]. Se mai spune că lucrările celor pomeniţi s-ar fi înscris într-o “politică similationistă de convertire a valorilor culturilor minoritare la modelul românesc”!!!

   Am arătat că, prin activitatea lor, nici unul din cei pomeniţi nu au urmărit nici un fel de program “politic”, ei fiind folklorişti de început de drum, care înregistrau, la nivelul ştiinţific de atunci, folklorul românesc. Fie că place, fie că nu, aceasta era mentalitatea românilor, care, în linii mari nu s-a schimbat pînă astăzi. (vezi articolele despre cei care au huiduit-o pe Madonna cînd ne-a tras de urechi în privinţa discriminării, pe acelaşi site al agenţiei). În completare, recomand autorului să consulte DEX-ul şi la alte articole decît cele pe care vrea să le schimbe (jidan şi ţigan); PREJUDICIAT nu provine din termenul dorit de autor, adică PREJUDECATĂ. Prejudiciat înseamnă păgubit.

*

            Pe site-ul menţionat, al agenţiei, mai găsim şi un articol foarte apreciat:

 Mihai Eminescu şi Romii (http://www.romanothan.ro/item/117-mihai-eminescu-si-romii.html)

   După ce îi face o prezentare sumară, departe de cercetarea actuală a biografiei reale a lui Eminescu , după modelul romanţat al lui Maiorescu, potrivit căruia Eminescu ar fi fost un geniu neînţeles, aproape un mit, un poet visător şi total nepractic, cînd documentele ni-l arată ca fiind total ancorat în realitate, mai ales prin publicistica politică, autorul trece la comentarea unui articol în care Eminescu lăuda iniţiativa de a se culege folklorul ţigănesc.

   Problema adevărată vine abia cînd întîlnim rînduri ca acestea, departe de orice exigenţă, dar care totuşi vin de la un reprezentant al ţiganilor:

a) Prin felul sau de a trai „in lume", dar si „inafara lumii", ca si romii, Eminescu, nu apartine niciunui timp si niciunui spatiu real, ci prin universalitatii, ca toate geniile, dar si ca boemii (denominatie pentru romi, pana in secolul 19, care a dat bohemianismul, Miscarea hippy etc), intruchipati de „poetii boemi", Baudelaire, Verlaine si Rimbaud.

   O afirmaţie ajutată în parte de viziunea mitică interesată a lui Maiorescu, care, totuşi, nu-l apropie în nici un fel de starea nomazilor. A spune că Eminescu nu a aparţinut timpului său, anulează din start 100% bio-bibliografia jurnalistului şi scriitorului Mihai Eminescu.

b) Pare cel putin ciudat ca Eminescu, al carui nationalism si xenofobie militau pentru o Romanie care sa iasa din „neamul nevoii", nu a avut sentimente antitiganesti, de care epoca sa era plina. Era o tema prea minora pentru geniul sau – s-ar repezi rasistii sa spuna. Adevarul este ca era o tema importanta, intelectualul si indianistul Eminescu fiind extrem de preocupat de limba, cultura si folclorul rom. Inclusiv de „cantecele de lume" ale vremii, interpretate cu mestesug de lautarii romi, pe care le asculta, cu prietenul sau Ion Creanga, prin carciumile iesene sau bucurestene. Era, spun contemporanii, si un interpret de doine redutabil, iar prelucrarile sale de folclor stau marturie a unei iubiri nedezmintite pentru ethosul culturii romanesti, germane si, probabil, rome! Cercetarile privind influenta culturii rome asupra „poetului nepereche" ar avea, cu siguranta, multe se spus.

   Eminescu – xenofob? Şi prin xenofobie, Eminescu milita pentru a ieşi din “neamul nevoii” România? Mişcarea oratorică despre rasişti, arată din nou abordarea puerilă a subiectului. Rasiştii – cei periculoşi pentru etnii – nu citesc, acţionează la impuls sau la comandă, violent. Or a pune probleme culturale pe masă, pentru a discuta de pe poziţii ştiinţifice, nu e o dovadă de rasism. Din punctul de vedere al autorului e clar că dacă ai spune că “era o temă minoră pentru Eminescu” – musai, trebuie să fi rasist. Mişto mediere mai face această agenţie! Eu nu spun că ar fi fost o temă minoră – pentru că nu sînt “rasist” – ci am să aduc aminte autorului că totuşi vorbeşte despre un singur articol pe această temă, al lui Eminescu, în care acesta salută iniţiativa tipăririi antologiei de folklor ţigănesc!

   Nici faptul că a studiat limba sanscrită (vezi studiile preţioase ale Amitei Bhose şi editarea traducerilor gramaticii şi dicţionarului sanscrit) nu-l face pe Eminescu “extrem de preocupat de limba, cultura si folclorul rom”. Pe sistemul că nu e cazul să amestecăm merele cu perele…

   Eminescu a colectat folklor în  mod impresionant, postum putîndu-se alcătui o ediţie serioasă. Eminescu a cules sau a transcris din alte culegeri şi “cîntece de lume”, aşa cum, au procedat Anton Pann, Alecsandri şi mulţi alţii, mai ales pentru că lăutarii – cu adăogirile lexicale parazitare – erau depozitarii unui imens tezaur folkloric. Aceste creaţii însă nu erau ale lor, ci poezii populare de la sate, orăşenizate. Tot în culegerile de folklor ale lui Eminescu se găseşte şi “Predicaţia ţiganilor” la care îl trimit pe cititor, să se lămurească. (ed. a II-a Perpessiciuss 1973, p. 306).

   Dar a spune că opera originală, prelucrările din folklor, ar sta “mărturie a unei iubiri nedezminţite pentru ethosul culturii…rome”, deşi cu titlul de presupunere, e din nou o încercare mascată de manipulare, mai ales pentru cei care n-au auzit nici măcar despre Luceafărul lui Eminescu, şi care, la o adică, la număr contează!

b) Era rom Eminescu? Tenul sau masliniu, firea pasionala, atractia pentru blonde ar fi indicii suficiente? Poate parea o blasfemie, dar cam toti artistii sunt „tigani", prin felul lor de a trai cu pasiune, pana la capat, dezastruos, la fel cum toti „tiganii" sunt niste artisti, in felul de a trai pasional, dezastruos, pana la capat.

Iată unde ajunge discuţia… După parcurgerea acestui text ajung să cred, că dacă va ajunge vreodată să-mi citească amendamentele, autorul va urmări cu şablonul, în text,  dovezi să mă facă rasist.

   Aşadar, în acest “studiu” de pe acel site, totul se rezumă la… apetitul eminescian pentru blonde, care ar putea fi, nu-i aşa, o dovadă în plus că ar fi putut fi ţigan… Cîtă seriozitate, un text curat ştiinţific şi bun pentru mediere!

*

   Din acest articol am mai aflat că există o ştiinţă care se numeşte romologie, că există romologi – asta e bine – dar, totodată, îmi amintesc o construcţie lexicală, a lui Mircea Eliade, care, amuzat de amploarea cercetărilor despre Mioriţa (antologia lui Adrian Fochi cuprinde aproape 1000 de variante) îi numea pe cercetătorii (care-şi dedicaseră viaţa Mioriţei): mioriţologi;  şi ştiinţa lor era, cum altfel decît, mioriţologie!?

…………………………………………………………………………………….

   Concluzia cititorului: Eminescu naţionalist şi xenofob putea fi şi ţigan de vreme ce îi plăceau blondele…

            Cînd mă aflam încă în liceu, a venit în vizită la elevi doamna scriitoare Cioabă, care ne-a spus că Eminescu era cam “nazist”, cam “fascist”, potrivit articolelor sale.

            Văd, cu bucurie, că saltul e mare. Ieri nazisto-fascisto-xenofobo-naţionalist  – azi filoţigan de marcă  etc…