lună plină, noapte, dimineaţă - soare
unii plecăm, alţii venim
răspunde tu, oare,
viaţa înseamnă atît de puţin?
Doamne, răspunde, -i atît de puţin?
Apă şi prund, uscat, secetos,
unii orbim, alţii privim,
un plînset amar şi-un rîs norocos.
viaţa înseamnă atît de puţin?
Doamne, răspunde,-i atît de puţin?
un glas pe care-arare-l ascult
îmi zice, si nu al Domnului,
ci al cărnii uscate pe os:
anotimp liniştit, anotimp furtunos,
viaţa-i un lucru atît de ...mic
dar care face-atît de mult...
duminică, 30 decembrie 2007
sâmbătă, 29 decembrie 2007
LA GEAMBATISTA LA GEAM, BATISTA FLUTURA
La geam...batista flutura
-semn de adio, mi se pare -
cine sta-n geam? cine pleca?
sunt semne clare de-ntrebare...
să te întrebi acuma oare?
nu are rost, nici va avea!
semn de adio, mi se pare -
la geam batista flutura.
Şi Geambatista suspina,
băcanul dinspre strada mare,
el doi flăcăi cam mari avea
si buni în parte fiecare.
Iar Geambatista-n pumni plîngea
Cu lacrimi, bîzîind cam tare.
Că nime fiii nu-i dorea,
De gineri, fiind de-nsurătoare...
C-un pas pe uşă, vezi, pleca
Băcanul, către zări, cutare
Ipochimen nici nu-i dădea
Barem bineţe la plecare...
La Geambatista flutura
reclama băcănii-n zare.
pe drum nici un drumeţ era
semn de adio, mi se pare
la geam batista flutura...
miercuri, 26 decembrie 2007
PSEUDOFABULE
PRINŢUL CARE VOIA SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ
Dragi cititori, îndeobşte cunoaşteţi basmele clasiceşti, în cari, după o lungă drumeţie plină de peripeţii cari mai de cari mai de necrezut, prinţul o întălneşte pre cea mai frumoasă fată din lume, o ia în şea şi porneşte vesel pînă la curtea tătîne-so şi acolo, după o nuntă de pomină, trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţe..etc…
Ei bine, eu nu vă spui o astfel de poveste din doue motive: 1. Nimene nu m-ar crede şi 2.pentru că v-aş plictisi. Deci, fiţi îngăduitori cu gusturile voastre…
Aşadar, să-mi încep povestea:
A fost odată un rege mare şi bogat; şi regele acesta avea un singur fecior; Feciorul fu dus la şcoli mari de unde veni ferchezuit şi adînc deprins întru tainele tuturor cunoştiinţelor şi unde mai pui că era şi un mare cîntăreţ la ţiteră!
Acest prinţ, cu timpul, îşi făcu mulţi prietini de prin toate locurile, cu care putea sporovăi tot ce-l interesa. Din punctul ăsta de vedere nu se-asemăna cu cei din neamul său. Era mereu bucuros să ajute fără a cere ceva în schimb.
Într-o bună zi se hotărî să se însoare. Tată-so să ţinea scai de capul lui să ieie nuş' ce filfizoancă de prinţesă de pe la mama dracu', dar, prinţul care o considera şi slută peste toate celelalte cusururi, nici nu vru s-audă.
Ci veni în faţa regelui şi-i zise aşa:
- Teteo, mă duc în lume s-o caut pe cea mai frumoasă femeie. Cînd o voiu găsi mă voiu întoarce negreşit pentru nuntă. Şi plecă.
Nici nu încălecă bine cînd o văzu pe fata de la grajduri. Era frumoasă şi-i plăcu. Se dete jos de pe cal şi vru s-o descoasă luînd-o la întrebări, dar numaidecît de ivi fata plăcintarului care-i fură privirea. Pînă să scoată două vorbe în faţa noii frumuseţi, apăru fata fierarului. Prinţul încurcat îşi zise că de bună seamă toate erau frumoase, dar… cum îi va da oare de capăt? Nici nu-şi termină gîndul cînd apăru în faţa grajdurilor şi fata doftorului. Acum era prea de tot. Încălecă şi ieşi mînios pe poarta cetăţii. Mînia nu-i ajută la nimic…În cale întălni vreo mie de muieri toate frumoase în felul lor. Mai merse ce mai merse şi întîlni tot atîtea frumuseţi, şi într-un tîrziu, obosit şi cu credinţa fermă că va înnebuni, se hotărî să se întoarcă acas'.
Odată întors, se duse în faţa rigăi şi ceru să i se pregătească peţitori pentru filfizoanca slută, dar nu mică-i fu mirarea cînd află că era deja măritată. Şi astfel, abătut şi plin de întrebări, prinţul se călugări.
Un adevărat conducător trebuie să plece
urechile la nevoile supuşilor
REGELE CU URECHEA PLECATĂ
Într-o cetate trăia un rege milostiv. Într-o bună zi a vrut să-şi îndestuleze supuşii cum nu se poate mai bine. I-a chemat pe toţi la palat întrebîndu-i de cele ce le lipseau. Şi aşa dărui prin marea-i mărinimie tot ceea ce dorea fiecare.
Într-un tîrziu, veni un orb în faţa regelui.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
Omul răspunse:
- De lumină…măria-ta…
Regele pe dată îi puse pe slujitorii săi să aprindă toate torţele din palat şi-l trimise pe orb să le admire.
Veni însă un al doilea om, care era surd.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
După ce-i fu repetată de zece ori întrebarea prin diverse moduri, omul răspunse:
- De sunet - măria-ta…
Regele pe dată îi chemă pe muzicanţii de la palat şi-i puse să cînte cele mai frumoase cîntece şi-l lăsă pe surd să asculte după bunul lui plac.
Mai veni şi un mut pe care-l puse şef peste corul bisericesc, un idiot pe care-l aşeză în marele divan al ţării şi aşa toate fură îndeplinite.
Regele începu să se mire, stînd pe tron şi spunîndu-şi ca pentru sine că nu se află dorinţa în lume pe care să n-o poată îndeplini.
Dragi cititori, îndeobşte cunoaşteţi basmele clasiceşti, în cari, după o lungă drumeţie plină de peripeţii cari mai de cari mai de necrezut, prinţul o întălneşte pre cea mai frumoasă fată din lume, o ia în şea şi porneşte vesel pînă la curtea tătîne-so şi acolo, după o nuntă de pomină, trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţe..etc…
Ei bine, eu nu vă spui o astfel de poveste din doue motive: 1. Nimene nu m-ar crede şi 2.pentru că v-aş plictisi. Deci, fiţi îngăduitori cu gusturile voastre…
Aşadar, să-mi încep povestea:
A fost odată un rege mare şi bogat; şi regele acesta avea un singur fecior; Feciorul fu dus la şcoli mari de unde veni ferchezuit şi adînc deprins întru tainele tuturor cunoştiinţelor şi unde mai pui că era şi un mare cîntăreţ la ţiteră!
Acest prinţ, cu timpul, îşi făcu mulţi prietini de prin toate locurile, cu care putea sporovăi tot ce-l interesa. Din punctul ăsta de vedere nu se-asemăna cu cei din neamul său. Era mereu bucuros să ajute fără a cere ceva în schimb.
Într-o bună zi se hotărî să se însoare. Tată-so să ţinea scai de capul lui să ieie nuş' ce filfizoancă de prinţesă de pe la mama dracu', dar, prinţul care o considera şi slută peste toate celelalte cusururi, nici nu vru s-audă.
Ci veni în faţa regelui şi-i zise aşa:
- Teteo, mă duc în lume s-o caut pe cea mai frumoasă femeie. Cînd o voiu găsi mă voiu întoarce negreşit pentru nuntă. Şi plecă.
Nici nu încălecă bine cînd o văzu pe fata de la grajduri. Era frumoasă şi-i plăcu. Se dete jos de pe cal şi vru s-o descoasă luînd-o la întrebări, dar numaidecît de ivi fata plăcintarului care-i fură privirea. Pînă să scoată două vorbe în faţa noii frumuseţi, apăru fata fierarului. Prinţul încurcat îşi zise că de bună seamă toate erau frumoase, dar… cum îi va da oare de capăt? Nici nu-şi termină gîndul cînd apăru în faţa grajdurilor şi fata doftorului. Acum era prea de tot. Încălecă şi ieşi mînios pe poarta cetăţii. Mînia nu-i ajută la nimic…În cale întălni vreo mie de muieri toate frumoase în felul lor. Mai merse ce mai merse şi întîlni tot atîtea frumuseţi, şi într-un tîrziu, obosit şi cu credinţa fermă că va înnebuni, se hotărî să se întoarcă acas'.
Odată întors, se duse în faţa rigăi şi ceru să i se pregătească peţitori pentru filfizoanca slută, dar nu mică-i fu mirarea cînd află că era deja măritată. Şi astfel, abătut şi plin de întrebări, prinţul se călugări.
Un adevărat conducător trebuie să plece
urechile la nevoile supuşilor
REGELE CU URECHEA PLECATĂ
Într-o cetate trăia un rege milostiv. Într-o bună zi a vrut să-şi îndestuleze supuşii cum nu se poate mai bine. I-a chemat pe toţi la palat întrebîndu-i de cele ce le lipseau. Şi aşa dărui prin marea-i mărinimie tot ceea ce dorea fiecare.
Într-un tîrziu, veni un orb în faţa regelui.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
Omul răspunse:
- De lumină…măria-ta…
Regele pe dată îi puse pe slujitorii săi să aprindă toate torţele din palat şi-l trimise pe orb să le admire.
Veni însă un al doilea om, care era surd.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
După ce-i fu repetată de zece ori întrebarea prin diverse moduri, omul răspunse:
- De sunet - măria-ta…
Regele pe dată îi chemă pe muzicanţii de la palat şi-i puse să cînte cele mai frumoase cîntece şi-l lăsă pe surd să asculte după bunul lui plac.
Mai veni şi un mut pe care-l puse şef peste corul bisericesc, un idiot pe care-l aşeză în marele divan al ţării şi aşa toate fură îndeplinite.
Regele începu să se mire, stînd pe tron şi spunîndu-şi ca pentru sine că nu se află dorinţa în lume pe care să n-o poată îndeplini.
marți, 25 decembrie 2007
DREGĂTORIE ŞI DIVAN
Divanul s-a' ntrunit şi-a hotărît
Ca de-az' încolo, toţi cei care plîng
Să deie bir la stat. S-a zis şi cît
Să fie suma pentru tîng.
Şi-a fost un hohot nestrunit de lung
De rîsete de-atunci în ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii plîng,
După necesitate, fiecare…
Divanul s-a' ntrunit din nou şi-a zis:
În sunete de trîmbiţi şi de corn:
De astăzi punem biruri şi pe vis,
Să-i mai vedem pe-aceia care dorm!
Ş-a fost, deci, statul omului, diform
De-atunci pentru acel din ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii dorm
După necesitate, fiecare…
Divanul s-a' ntrunit din nou şi iată,
În zvonul limpede ce-anunţă zori
Şi celora ce mor le-au cerut plată
Nu doar celor ce-aruncă-n plînset flori
Şi-au fost toţi oamenii nemuritori
De-atunci; cei ce trăiau în ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii mor
După necesitate, fiecare…
Şi-astfel cei din Divan îngălbenesc
De spaima celor ce n-o iau din loc,
Şi pun bir pe acei ce vieţuiesc
Vrînd să-mplinească deci, firesc soroc.
Şi au avut de-atunci atît noroc
Că toţi muriră,-n ţara-n care
De la copii la buni, trăiesc cu foc
După necesitate fiecare…
Şi-acuma stă Divanul şi-şi compune
Doar pentru dumnealui ,prosteşte, legi.
E singur, dar nu-i teamă că apune
Cît e-n puroi înfipt, şi plin de negi.
Şi n-ai putea nici de pămînt să-i legi
Pe-acei ce divănesc cu-nverşunare,
Căci sunt isteţi! Şi's cînd mieroşi, cînd blegi
După necesitate, fiecare…
Textele unde nu este indicată nici o sursă, îmi aparţin. Folosirea lor este prin urmare ilegală fără acordul meu.
Ca de-az' încolo, toţi cei care plîng
Să deie bir la stat. S-a zis şi cît
Să fie suma pentru tîng.
Şi-a fost un hohot nestrunit de lung
De rîsete de-atunci în ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii plîng,
După necesitate, fiecare…
Divanul s-a' ntrunit din nou şi-a zis:
În sunete de trîmbiţi şi de corn:
De astăzi punem biruri şi pe vis,
Să-i mai vedem pe-aceia care dorm!
Ş-a fost, deci, statul omului, diform
De-atunci pentru acel din ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii dorm
După necesitate, fiecare…
Divanul s-a' ntrunit din nou şi iată,
În zvonul limpede ce-anunţă zori
Şi celora ce mor le-au cerut plată
Nu doar celor ce-aruncă-n plînset flori
Şi-au fost toţi oamenii nemuritori
De-atunci; cei ce trăiau în ţara-n care
De la copii la buni, cu toţii mor
După necesitate, fiecare…
Şi-astfel cei din Divan îngălbenesc
De spaima celor ce n-o iau din loc,
Şi pun bir pe acei ce vieţuiesc
Vrînd să-mplinească deci, firesc soroc.
Şi au avut de-atunci atît noroc
Că toţi muriră,-n ţara-n care
De la copii la buni, trăiesc cu foc
După necesitate fiecare…
Şi-acuma stă Divanul şi-şi compune
Doar pentru dumnealui ,prosteşte, legi.
E singur, dar nu-i teamă că apune
Cît e-n puroi înfipt, şi plin de negi.
Şi n-ai putea nici de pămînt să-i legi
Pe-acei ce divănesc cu-nverşunare,
Căci sunt isteţi! Şi's cînd mieroşi, cînd blegi
După necesitate, fiecare…
Textele unde nu este indicată nici o sursă, îmi aparţin. Folosirea lor este prin urmare ilegală fără acordul meu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)