marți, 28 iunie 2011

Spitalul Amorului (II)



Folklorul de după Anton Pann

            Este interesant de văzut cum s-au întors în folklor cîntecele culese de Anton Pann în Spitalul Amorului. Şi nu oricum, şi de oriunde. După un control de rutină prin cîteva colecţii de folklor transilvan, am găsit cel puţin două cîntece de lume culese între 1878 – 1880 de Aureliu Millea, care fac parte şi din canonul mai vechi al lui Anton Pann. Problema este că textele provin, după vagile indicaţii ale culegătorului, din împrejurimile Sibiului.
            Iat-o pe una dintre ele care poate fi lesne comparată cu  cea a lui Anton Pann (cf. Însuratul pentru zestre):

Orb am fost, făr de vedere
Cînd mi-am fost luat muiere...
M-am bucurat la avere
Şi-am luat fără plăcere!
Trag zile cu supărare
În această lume mare.
Nu-mi tihneşte de mîncare,
Nice seara de cinare.
Şi cînd este la culcare
Sînt supărat foarte tare;
Că-i grabnică la mînie,
N-are nici o omenie,
Că destul mi-aruncă mie,
Că de la ea am domnie.
O, amar şi grea durere,
Că n-am nici o mîngîiere;
Dacă nu m-am socotit
Atunci cînd m-am logodit
Să nu fi cătat avere
Care foarte curînd piere...,
Şi la minte-nţelepciune,
Aş trăi zile mai bune.
Să fi luat seama bine,
Acum n-aş păţi ruşine.
Dar m-au înşelat banii,
Că ei mi-au mîncat norocul,
Arde-i-ar pe toţi chiar focul,
Trăirea-aş şi n-am cu cine,
Murire-aş, moartea nu-mi vine;
M-aş lepăda de domnie
De care-mi aruncă mie,
Duce-m-aş chiar în pustie,
Numai să scap de urgie.
Dară nu mai am ce face,
Caut să trăiesc ca-n pace,
Cu năcazuri şi cu jele
Să-mi petrec zilele mele...
Că nu-i bună de nimică,
Ce prinde din mînă, pică;
Ar vrea bine să trăiască
Şi să nu se ostenească
Pe alţii să-i îndrăgească,
La lucru nici să gîndească;
Punga-i goală, fala-i mare,
Cînd ar fi la vreo-ncercare,
Ar veni la arătare,
Că ea soaţă-n lume n-are.
De rea şi de veninoasă
Mai n-are carne pe oase.
Ba nici pielea nu-i frumoasă,
Ci e foarte ruginoasă.
Umblă tot nepieptănată,
Niciodată nu-i gătată...
Cînd o văd în pat sculată,
Ca o buhă împănată,
Vino, moarte, înconjoar-o,
Şi o pune pe comoară...
Ori o ia, ori o omoară;
Aşa m-oi scăpa eu doară.
Şi mă scapă, ca-ntr-o oară,
Să-mi fac viaţa mai uşoară
Că mi-oi lua alta să-mi placă,
Fie oricît de săracă,
n-aibă măcar nici o vacă
numai pe voie să-mi facă.
Şi din toate mi-a plăcea,
De-oi grăi, ea va tăcea.

            În urma comparaţiei ne putem face o idee, cît de vagă, despre circulaţia cîntecului de lume prin viu grai (lăutari) sau în scris (prin manuscrisele despre care vorbeam mai la vale): cum îşi pierde, prin strămutare, caracteristicile graiului şi împrumută uşoare poleieli ale locului de adopţie. Interesant este însă faptul că stilul lui Anton Pann (care spune că le-a şi îndreptat după culegere) este încă vizibil, chiar dacă ordinea versurilor este alta („M-aş lepăda de domnie/ de care-mi aruncă mie” deşi nu face parte din varianta Anton Pann...sună totuşi a...Anton Pann), ritmul uşor neglijat şi versurile nefinisate. În cazul acesta, se vede că poezia a fost  memorată de informator şi prin trecerea timpului, forma iniţială s-a alterat.

AURELIU MILLEA (1861 – 1915) jurist şi culegător amator de folklor; Cele două caiete manuscrise (1 iulie 1879 – 1 august, 1880) privesc zona Mărginimii Sibiului. Manuscrisele au fost tipărite parţial în  1962: Folclor din Transilvania II, EPL.

marți, 21 iunie 2011

Spitalul Amorului...

ANTON PANN
ŞI
CÎNTECELE DE LUME

            Din păcate, chiar cu recentele încercări tipografice [Anton Pann – Spitalul Amorului, ed. Compania, 2009], culegerile de cîntece de lume ale lui Anton Pann sînt necunoscute publicului în integralitatea lor. Ediţia pomenită nu reuneşte decît o parte din acestea şi anume, textele care au fost tipărite mai demult cu acelaşi scop, de a aduce la cunoştinţa publicului melodiile prelucrate de Gh. Ciobanu în notaţie muzicală europeană ceea ce tipărise Anton Pann în notaţie psaltică. Nici o ediţie critică, filologică...
            Ediţia din 1963 (îngrijită de Fischer şi Albala) – una din puţinele realizări cu adevărat notabile în editarea operelor lui Anton Pann – nu cuprinde Spitalul Amorului, pe drept, pentru că nu poate fi considerată decît o culegere şi nu o operă creată de Anton Pann.
           
*
            Anton Pann nu a fost un folklorist în adevăratul sens al cuvîntului. Materialele tipărite, după cum au arătat Gaster şi Cartojan în prima jumătate a secolului al XIX-lea, proveneau din manuscrisele pe care le deţinea Anton Pann. Cum s-au născut însă aceste manuscrise?  Procesul poate fi socotit cvasi-folkloric – un poet crea un text pe care nu-l destina tiparului ci...lăutarului, acesta în prelua şi îl cînta ma departe – modificîndu-l de multe ori. Textul era auzit de altcineva care-l nota. S-au păstrat mai multe manuscrise care conţin aceste cîntece zise „de lume”. [v. M. Gaster, în RIAF]
            În epoca culegerii lor în Spitalul Amorului, lustrul le pierise (spre 1850). Alecsandri le privea cu condescendenţă, ca pe nişte lucruri învechite şi totodată nostime. N. Filimon – cu aceeaşi ironie, iar, mai tîrziu, Caragiale – cu neîndurare (le numea „tezaur trist”).
            Totuşi, Anton Pann le-a cules şi a avut succes cu ele, mai ales la a doua ediţie [care număra 6 broşuri, faţă de 2 cîte erau în ediţia I].
           
DESCRIEREA BIBLIOGRAFICĂ:

EDIŢIA I, BROŞURA I

1850 – Spitalul Amorului sau Cîntătorul dorului adică: Cîntece vechi populare, dupre orce întîmplare, pe care junii le cîntă şi babele le descîntă. Însă: pe lîngă cele sătene s-a pus şi din orăşene. De Anton Pann. Broşura întîi. Bucureşti, 1850. În tipografia sa. 112 p. + 32p. Nenumerotate.
Pgg. 3 – 5 : Către cititori
P. 6 : Către domnii poeţi ai poemelor celor nou care se adaogă la toată broşura.
Pgg. 7 – 112 :  [Textul cîntecelor]
26 pgg. nenumerotate: Modurile cînturilor vechi şi modurile cînturilor nou[ă]. [notaţia psaltică a melodiilor cuprinse în broşură]
3 pgg. nenumerotate: Reghistru sau scară de cele ce să află în această broşură. [Cuprins]
           
EDIŢIA I, BROŞURA II

1850 – Spitalul Amorului sau Cîntătorul dorului. Adică: Cîntecele sătenilor şi ale orăşenilor, a vîrstelor zburdalnice, de-a ragostei purdalnice. Tipărite întîia oară de Anton Pann. Broşura a doua. Bucureşti, 1850. În tipografia sa. 159 pgg.
Pgg. 3 – 120: [Textul cîntecelor]
Pgg. 121 – 156: Modurile cînturilor
Pgg. 157 – 159: Scară de cele ce să coprind în această a doua broşură.
           
EDIŢIA A II-A, BROŞURA I

1852 – Spitalul Amorului sau Cîntătorul dorului de Anton Pann. Ediţia a doua. Broşura întîia. Bucureşti, 1852. În tipografia sa. 163 p.

Pgg. 3 – 6 : Către cititori (v. mai jos)
7 – 8 : Către domnii poeţi ai poemelor celor nou care se adaogă la toată broşura
9 – 136: text
137 – 142 Modurile cînturilor
143 – 159 : Modurile cînturilor noi
160 – 162 :Registru despre cele ce se află într-această broşură
163 : Înştiinţare de cele ce se află supt tipar în tipografia lui Anton Pann.

BROŞURA II

1852 – idem, Broşura a II. 164 p.
3 – 131 : text
132 – 150 : Modurile cînturilor
151 – 161 : Cînturi mai nouă.
162 – 164: Registru de cele ce se află într-această broşură

BROŞURA III

1852 – idem, Broşura a III.176 p.
3 – 130: text
131 – 170 : Modurile cînturilor dintr-această broşură.
171 – 172 : Cîntul vinului.
173 – 176 : Registru de cele ce se află într-această broşură

BROŞURA IV

Idem titlu, an – cu menţiunea: Broşura a IV. 160 p

3 – 126: text
127 – 153: Modurile...
154 – 155: Horă
156 : Danţul linului.
157 – 160 : Registru...

BROŞURA V

Idem titlu, an – cu menţiunea: Broşura a V. 160 p.

3 – 128: text
129 – 156: Modurile...
157 – 160: Registru...

BROŞURA VI

Idem titlu, an – cu menţiunea: Broşura a VI. 164 p.

3 – 128: text
129 – 159: Modurile...
160 – 163: Registru...
164: Cărţile ce se află supt tipar în tipografia lui Anton Pann.

            În afară de aceste ediţii, mi-a fost accesibilă şi o ediţie din 1891:

            Spitalul Amorului sau cîntătorul dorului de Anton Pann, retipărită de Oprea Demetrescu, Romnicu-Vâlcei, Tipografia lui Oprea Demetrescu, 1891, 6 broşuri, textul transliterat; omite Modurile pe care le promite într-un volum aparte. Nu am ştiinţă dacă a mai fost tipărit.

TEXTE

            Iată cum explică EDITORUL (Anton Pann) titlul culegerii: Socotesc că nu fără cuviinţă am întitolat această ediţie „Spitalul Amorului” căci în coprinderea-i nu veţi vedea decît plîngeri de inimi rănite, suspinuri de piepturi săgetate, tînguiri de dureri cumplite, ohtări şi tot felul de văitări din pricina amorului: întocmai ca într-un spital în care se află mulţime de ostaşi loviţi în / bătaie şi răniţi de tot felul de arme, carii îmi arăt ranele şi îmi spun durerile cerînd ajutorul doctorilor. (transliterare, Al. Turcu)

            Primele broşuri încep cu cîte un dialog în versuri despre dragoste şi puterea pe care o are asupra „bolnavilor” din Spitalul Amorului:

Bolnavul:

Vai! Aleo! Măicuţă dragă!
Îmi răpui juneţea fragă,
Trupul mi-e în pară-ntreagă
Dorul în pămînt mă bagă.  /

Doftoriţa:

Spune-mi-ţi băiete dorul
În ce loc îţi este zprul
Ţ-ai scrîntit mîna, piciorul,
Ori mi te doare căpşorul?

Bolnavul:

Aleo! Maică nu e bine
Ce rău dete peste mine!
Ce pîrjol în trup îmi vine!
De să-ntinde şi prin vine. (...)

            După aceea, Anton Pann aşează textele propriu-zise ale cîntecelor:


ÎNSURATUL PENTRU ZESTRE (pgg. 28 – 32)



Orb am fost eu la vedere
Cînd mi-am fost luat muiere,
M-am bucurat la avere
Ş-am luat fără plăcere.

Luai strigoaica din lume
Ca să-mi adune bani sume,
Să mă fac bogat cu nume,
Ş-acum stă să mă sugrume. /

N-am prînz, n-am cină cu pace,
Zioa, noaptea nu mai tace,
Mă judecă cum îi place,
Cu oau şi c-oţet mă face.

Strigă, îşi ascute glasul,
Se laudă în tot ceasul
Că mi-a dat galbeni cu trasul,
Tot cu ei îmi taie nasul.

Din gura-i curg vorbe rele,
Mă amăreşte cu ele,
Şi eu sufer, rabd în piele,
Vai de păcatele mele!

I-ar plăcea să nu muncească,
Ar vrea tot să poruncească,
Altele să o slujească,
Şi ea-n pat să odihnească. /

Umblă tot îmfumurată
La ochi de somn nespălată,
Cu capul nepieptănată,
Ca o bufniţă-npănată.

N-am să-i zic ceva să facă
Şi ca oamenii să tacă
Ci bufneşte, se înneacă,
Cum păcatele să-mi placă!!

Să săr să o bat nu-mi vine,
S-o las, să fug mi-e ruşine,
Nu ştiu cum să fac mai bine,
Of, amar şi vai de mine!

Mi-am urît cu ea viaţa,
Mi-am pierdut toată dulceaţa,
M-au coprins negura, ceaţa,
Nu-mi vine să-i mai văz faţa. /

Aşi muri, moartea nu-mi vine,
Aşi trăi şi n-am cu cine,
Nu mai am zile senine,
Ci tot d-amar venin pline.

Doamne! Doamne, mă rog ţie!
Scapă suflet de urgie
Taie-i viaţa ei, or mie
Decît tot aşa să ţie.

O tu moarte, moarte dragă!
Vino de mi-o ia întreagă
Cu toat-a ei multă blagă,
Ş-în pămînt cu ea o bagă.

Că tot bunul i-a fost banii,
De care au şi ţiganii,
Tot cu ei mi-a mîncat anii
Traiul meu n-aibă-l duşmanii. /

 ***

Măi flăcăie! Măi creştine!
Dacă vezi că iubu-ţi vineri
Nu te însura ca mine,
Ci deşchide-ţi ochii bine.

Apără-te de măestre,
Nu te bucura la zestre,
Cin’ le caută aceste
Mintea lui necoaptă este.

Ci ia-ţi una ca să-ţi placă
Nu căta că e săracă,
Care pe voie să-ţi facă,
Cînd îi vorbeşti ea să tacă. /

 (va urma)

BIBLIOGRAFIE

Anton PANNSpitalul Amorului sau cîntătorul dorului de Anton Pann, retipărită de Oprea Demetrescu, Rômnicu-Vâlcei, Tipografia [lui] Oprea Demetrescu, 1891
Anton PANN – Scrieri literare, I-III, text, note, glosar şi bibliografie de Radu Albala şi I. Fischer. Prefaţă de Paul Cornea, EPL, Bucureşti, 1963
Anton PANNCîntece de lume, transcrise din psaltică în notaţia modernă, cu un studiu introductiv de Gh. Ciobanu, ESPLA, Bucureşti, 1955
Ovidiu PAPADIMA, Anton Pann „Cîntecele de lume” şi folclorul Bucureştilor, studiu istoric – critic, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1963


Vezi şi:

Finul Pepelei cel isteţ ca un proverb... 

Adiata lui Anton Pann

marți, 14 iunie 2011

"Celălalt" urmaş al lui Caragiale

LUCA ION CARAGIALE
(1893 – 1921)


                        Soarta a fost ciudată cu cei doi fii ai lui I.L.Caragiale; dacă, ilustrul tată, aparent, pe Mateiu I. Caragiale l-a dispreţuit şi nu l-a considerat scriitor de primă mînă – şi posteritatea l-a numit cel mai mare dintre prozatorii de la noi, pe Luchi l-a „cocoloşit” cel mai mult, nerămînîndu-i aproape nici numele cunoscut pentru cei de azi.
            Născut la Bucureşti în data de 2 iulie, 1893, Luchi – protejat de tatăl care mai pierduse copii din cauza bolilor care circulau pe atunci, şi care erau greu tratabile – şi-a dezvoltat în scris un stil intelectualizat, de bibliotecă – de aceea poate că este privit cu circumspecţie de critica literară, deşi în epocă, aşa cum se spune...”promitea”.
            Era, drept fie zis, preferatul tatălui, cu care copilărise în autoexilul Berlinez, şi lîngă care a stat pînă aproape în ultima clipă a vieţii (pe care avea să şi-o amintească în scris cu pioşenie). A publicat după ce-şi cîştigase încrederea de sine, în revistele: Flacăra, Vremea, Vieaţa Romînească, Sburătorul, etc. Pasionat de tot ceea ce era vechi (cărţi rare, manuscrise) s-a dovedit modern în ceea ce scria. Ar fi interesantă o paralelă între firile celor doi fraţi, Luchi şi Mateiu, cel din urmă pasionat de blazon şi de lumea boierească veche.
            În 1921, după ce ticluise mai multe caiete de versuri, după ce tălmăcise admirabil din lirica lui Poe şi Villon, îşi pregătea în sfîrşit primul volum de versuri, Jocul oglinzilor. Dar soarta necruţătoare cu aproape toţi copiii lui Caragiale (Mateiu s-a stins la 51 de ani), l-a răpus în data de 7 iunie, la numai 28 de ani,  proiectul rămînînd nerealizat.  Volumul Jocul oglinzilor – dar de bunăseamă cu un alt cuprins decît cel gîndit de autor – a apărut graţie criticului Barbu Cioculescu abia în 1972!

Luca Ion Caragiale la 28 de ani, în 1921

TRIPTIC MADRIGALESC

Me vint ung vouloir de briser
La tres amoureuse prison
Qui souloit mon cuer debriser
VILLON – Les Lais, II/14 - 16[1]


Cînd te-am zărit
Întîia oară
Purtai un sweater verde,
Cînd te-am zărit
Treceai grăbită şi tăcută
Prin parcul
Umed şi crepuscular,
Purtai un sweater verde,
Şi-n ochi
Indiferenţa
Stranie-a fecioarelor
Surîzătoare şi candide
Din magazinele-englezeşti
Expuse
Prin peroanele de gări
Cosmopolite.

Era în primăvară –
Abia înmuguriseră castanii
Ce păzeau
Aleea netedă
Din parc.
Şi cerul era mai palid
Ca o dorinţă
Moartă şi nespovedită.
Treceai uşoară,
Cu păru-n vînt....
Şi am rămas
Mirat şi trist
În urmă,
Privind cum te stingeai,
În perspectiva
Aleii.

Cînd te-am zărit
Întîia oară
Purtai un sweater verde
Şi-n ochi
Enigma
Surîzătoare şi convenţională
A pozelor de magazină,
Uitată-n geamantan
După călătorie.
Şi-abia tîrziu –
Tîrziu, pe o terasă de cazino,
Eu ţi-am vorbit....
Pe o terasă luminată
De becuri albe-incandescente
Eu ţi-am şoptit
Cuvinte tulburi
De-un farmec trist, banal, uzat,
Şi tu le-ai ascultat,
Tăcută,
Surîzătoare şi placidă,
Cu pleoapele întredeschise,
Privind la zboru-unei falene –
Şi-ai dat din umeri...
Dar am văzut
Cum palpita
Gîtul tău
Alb.

Şi noaptea –
Cuvîntul umed şi înfiorat,
Cu cer întunecat şi tragic,
Cu melancolicele şuierări
Ale locomotivelor din gară,
Şi cu ecourile vagi,
Inegale
Ale tangoului cîntat
De-orchestra de cazino
Ne-adăpostea.
Şi pe-o terasă luminată
Ca un decor de comedie,
Eu ţi-am răpit, abia tîrziu,
Pe neaşteptate
Şi neştiute,
Cu o patetică privire
Şi cu un gest sentimental,
Indiferenţa,
Acalmia
Şi strania vrajă
De fecioară
De foileton din magazină.

Pe o terasă din cazino
Eu ţi-am vorbit
Abia tîrziu.
Cînd am plecat era în toamnă,
Căzuse bruma peste pomii
Din parc,
Şi cazinoul luminat
Fusese-nchis.
Era în toamnă, -
Se scuturau încet castanii
De ultimele frunze,
Şi se-nsera devreme.

Soseai grăbită pe aleea
Păzită
De castanii despuiaţi
Ce simulau un dans macabru, -
În ochi purtai
Surîsul veşted
Al renunţărilor eterne,
Şi-n vorbe
Indulgenţele prescrise
Şi consacrate
De eroine din romane.

În parcul gol şi ofilit
Mergeam încet,
Eu îţi şopteam cuvinte dulci,
Inevitabile şi triste,
Şi tu le ascultai
Tăcută,
Îngîndurată şi serioasă...
Şi le credeai.

Era tîrziu cînd am plecat –
Era în toamnă...
Se-ntuneca cu deznădejdi supreme
Cerul
Crispat, bolnav şi-ndurerat,
Şi vîntul
Cînta prin frunzele uscate
A jale şi-a pustiu...

Mergeam încet...
Din cînd în cînd cădea o frunză
În clipe largi;
Din cînd în cînd un strop de ploaie
Pica pe pleoapă sau pe-obraz;
Din cînd în cînd şopteam o vorbă,
Ciudată fără înţeles,
Şi ne priveam prin întuneric,
Şi-apoi zîmbeam,
Neştiind ce spunem...

Cînd am plecat era în toamnă...

Flacăra, 1916, nr.31, 14 mai.

Text şi iconografie, după – Luca I. Caragiale, Jocul oglinzilor, versuri publicate şi inedite, cu o prefaţă de Barbu Cioculescu, Editura Minerva (colecţia Restitutio), Bucureşti, 1972


[1] Să farm, veni un ghies din sine-mi,/ Al dragostelor prea canun/ Ce temniţă sta bietei inemi. Villon – Lăsata, Octetul al II-lea, versurile 14 – 16 (în traducerea lui Romulus VULPESCU)

joi, 2 iunie 2011

Psaltirea la români

Texte alese

            Psaltirea este poate cea mai importantă carte biblică a creştinului român. A fost tradusă şi tipărită într-o mulţime de variante, aşa cum o atestă şi cele cîteva fragmente inserate mai jos. Acest fapt l-a făcut şi pe eruditul M. Gaster să afirme că limba română ar putea fi studiată fie şi numai prin intermediul nenumăratelor psaltiri traduse care se găsesc fie în manuscrise fie în vechile tipărituri.
            Spuneam mai mai sus că Psaltirea e cea mai importantă carte biblică a creştinului român – însă trebuie să înţelegem în acest aspect o anume superficialitate, atîta vreme cît ne raportăm cu precădere la obiect şi nu la conţinut. Puţini psalmi – şi mai cu seamă cei versificaţi de Dosoftei – au ajuns la popor şi acesta i-a preluat sub formă de colind, aşa cum veţi vedea mai la vale – restul, psalmii care nu prezentau interes imediat au fost uitaţi sau ocoliţi în general. Munca de restituire a psalmilor a fost în exclusivitate munca intelectualilor vremilor – călugării, preoţii sau cei ataşaţi lumii bisericeşti.
            Veneraţia Psaltirii ca obiect însă se opreşte la pragul de dinafară al bisericii. Aşa cum arăta şi Gh. Ciauşeanu (Superstiţiile…) poporul român a fost mai mult superstiţios decît credincios – dînd mai mare pondere conţinutului pseudo-sacral al cărţuliilor populare decît celui rostit în biserică, de aci rezultînd şi cohorta de înjurături specifică nouă, despre lucrurile sfinte, de Dumnezei, parascovenii, icoane, paşte etc.
            Într-un proverb găsim din nou seminificaţia de obiect a Psaltirii – obiect sfînt de altfel: Cu mîna pe pisaltire (sic!), cu ochii pe la fetile [atestat în Moldova, după Zanne, Proverbe VII, pag. 79]
            În snoava populară românească se găsesc de asemenea întrebuinţările improprii ale Psaltirii ca obiect de ... bătaie.

*

            Pînă voi reveni cu mai multe completări, iată cîteva texte extrase din Chrestomaţia lui Gaster:


 Psaltirea slavo-română (1577)

Psalm I
(sec. al XVI-lea, Ms.Acad. Rom, 8˚, nepaginat – după GASTER)

D[a]v[i]d pro[o]r[o]c şi împărat. Cîntare. Şedeare întîi. Cîntecul 1

1. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraţilor şi pre calea păcătoşilor nu stă şi la şederile pierdzătorilor nu şeade.
2. Ce [citeşte: ci] în leagea [în orig. leaţea] D[o]mnului învaţă-se zdua şi noptea.
3. Şi hi-va ca lemnul răsădit lîngă eşitul apee(i). Ce rodul său dă în vremea sa şi frundza lui nu cade, şî toată cîtă se face dospeaşte.
4. Nu aşa, necuraţilor, nu aşa; ce ca pulberea ce o mătoră vîntul din [peste tot: de în] faţa pămîntului.
5. Dereptu ace[e]a nu vuru [citeşte: vor] învie necuraţii la judeţ, nece [cit.nici] păcătoşii în sfatul derepţilor.
6. Că şti[e] D[o]mnul calea derepţilor şi calea cecuraţilor piere.

Psalm 3
(1577 – Psaltirea Diaconului Coresi, ed. B.P.Hasdeu, Bucureşti, 1881 şi GASTER)

1. Doamne ce se mulţiră dodeitorii [vrăjmaşii, cei care mă supără]  miei. Mulţi se sculară spre mine.
2. Mulţi grăesc sufletului mieu, nu iaste spasenia lui Dumnezeul lui.
3. Tu Doamne, f[o]lositoriul mieu eşti, slava mea şî înalţ capul mieu
4. Cu glasul mieu cătră Domnul str(iga)iu şi auzî-mă din măgura sfî[n]tă a lui.
5. Eu adurmiiu şi aţipiiu; sculaiu că Dumnezeu folosi-mi.
6. Nu mă tem de mii de oameni ce cad împrejurul mieu. Scoală Doamne spăseaşte-mă Dumnezeul mieu.
7. Că tu vătămaş toţi ceia ce vrăjbesc mie în deşert. Dinţii greşiţilor zdrobit-ai.
8. A Domnului iaste sp[ă]senia şi pre o(ameni)ii tăi blagoslovenia ta.

Psalm 18
(1651 – Psaltire ce să zice cîntarea a fericitului pro[o]r[o]c şi Împărat D[a]v[i]d...în cetatea Belgradului..., după GASTER)

Cuvîntul lui D[a]v[i]d dat mai marelui cîntătorilor

1. Ceriurile spun clava lui Dumnedzău, şi faptul mînulor [mîinilor] lui vesteaşte tărie.
2. Dzua Dzîleei izbucneaşte cuvînt, şi noaptea nopţiei spune înţelepciune.
3. Nu-i glas neci cuvinte, unde să nu să audză glasul lor.
4. Spre tot pămîntul eşti  veastea lor, şi pînă în marginele lumiei graiurile lor, puse soarelui cort întru iale.
5. Şi el ca un mire eşind din cămara sa, bucură-se ca un putearnic, alergînd întru calea sa.
6. Din marginia ceriurilor eşiră lui,  încungiurară lui pînă la marginele pămîntului şi nu-i cine să se ascundză de căldura lui.
7. Leagea D[o]mnului întreagă, întoarce sufletele; mărturia D[o]mnului credincioasă, înţelepţeaşte porobocii [glosă marginală: neştiutorii].
8. Porîncile D[o]mnului dereapte, veselitoare inimiei; porînca Domnului curată, luminătoare ochilor
9. Frica D[o]mnului curată, rămîne pînă în veac; giudecările D[o]mnului adevărate, în dereptate denpreună.
10. Mai dorite-s decît aurul, şi decît aur mult-lămurit; şi mai dulci decît miearea şî decît stredea fagurilor.
11. Sluga ta încă să luminează dentru iale; şi în păzitura acelora iaste plată multă.
12. Greşealele cine le va înţeleage? De ascunsele meale curăţeşte-mă.
13. Şi fereaşte sluga ta (de păcat), năprasnice, să nu-mi învingă mie; atunce voiu fi întregu şi voiu fi curat de păcat mare.
14. Şi fie-ţi pre voe cuvintele rostului mieu şi cugetul inimii meale înaintea ta D[oa]mne, tăroa mea şi răscumpărătoriul mieu.

Psalm 125

(1680, Dosoftei, Psaltirea Slavo-Română/ Psaltirea de-nţeles...cu posluşania smerenii noastre Dosotheiu mitropolitul Suceavei în tiparniţa s[f]intei Mitropolii...În Iaş v[ă]leat...)

1. Cînd ar întoarce D[om]nul prada Sionului, ne facem ca măngîiaţii.
2. Atuncea să împlu de bucurie rostul nostru, şi limba  noastră de veselie. Atunce vor dzîce în păgîni: Mărit-au D[om]nul de- facerea cu dînş.
3. C-au mărit D[om]nul de-a facerea cu noi, faptu-ne-am veselindu-ne.
4. Carii samănă cu lacrămi, în bucurie vor săcea.
6. Îmblînd îmbla, şi plăngea, aruncînd sămînţa lor,iară venind vor veni cu bucurie, strîngînd mănuncheaele sale.

Psalm 111

(1710 – Ioan din Vaslui: Psaltire, ms. Bibl. Centr. No. 324, 8˚ mic, 302 foi nepaginate, după GASTER)

1. Ferice de omul ce se teme de D[umnezeu] şi-ntru [în]văţăturile lui doreşte foarte.
2. Tare va fi pre pămînt semenţie lui; rodul direpţilor bine se va cuvînta.
3. Mărirea şi bunătatea e întru casa lui, şi dereptatea lui va petrece întru  vecii nesfîrşiţi.
4. streluci întru [în]tunerec lumină direpţilor m[i]l[o]stivu[l]e şi îndurat şi drept.
5. Cela ce e om bun miluiaşte şi dă şi socoteşte cuventele sale, să grăiască la zioa de giudeţ.
6. Că nici dînuară nu se va clati, întru pomenirea cea nesfrîşită va fi direptul.
7. Şi de auz rău nu se va teme, gata-n inima lui a nedejdui spre D[umnezeu].
8. Întăritu-s-au inima lui şi nu se va temea, pînă cînd va căuta spre vrăjmaşii săi.
9. Înparte şi dă mişeilor, şi dereptatea lui va petrece întru vecii nesfrîşiţi; cornul lui se va înălţa întru mărire.
10. Iară păcătosul va prîvi şi se va mînia, cu dinţii va scrîşca şi se va topi. Dorirea păcătosului va peri.

(va urma)

Etichete

Texte româneşti (30) Literatura romana (29) POEZIE (25) gînd (18) radio3net (16) MUZICĂ (13) FUDUL/-IE (6) Iosef Kappl (6) Mircea Baniciu (6) Nicolae Covaci (6) Phoenix (6) Anton Pann (5) Cantafabule (5) mitologie românească (5) Crestomaţia română (4) video (4) Şerban Foarţă (4) Andrei Ujică (3) Bram Stoker (3) Dracula (3) Mari scrieri fantastice (3) The Corrs (3) povesti (3) Avestiţa aripa satanei (2) Basmele românilor (2) CONCERTE (2) Erzsebet Bathory (2) Gaster (2) Ioan Barac (2) Ion Pop Reteganul (2) Naum Petrovici (2) Vlad Tepes (2) amuleta (2) biografie (2) istorie (2) legenda (2) Adiata (1) Alexandru Depărăţeanu (1) Animale fantastice (1) Arghir şi Elena (1) Aspida (1) Bestiar (1) Bocancul literar (1) Brăila (1) Bucuresti (1) Cantece de Stea (1) Canticlu a cucuveaualiei (1) Cerbul (1) Colinde (1) Diavolul (1) Dosoftei (1) Dragobete (1) Dulf (1) Fiziolog (1) Gheorghe Şincai (1) Hippie Net (1) Inorog (1) Iordache Golescu (1) Jurnalul National (1) Luca Ion Caragiale (1) Ovidiu Lipan Ţăndărică (1) Panait Istrati (1) Pariu pe prietenie (1) Pasărea Roc (1) Petofi Sandor (1) Pipelea Gîscariu (1) Piticot (1) Povesti Ardelenesti (1) Psaltire (1) Răsipirea Ierusalimului (1) Sirena (1) Tilu Buhoglindă (1) Uros Nestorovici (1) Vasilisc (1) Vicleim (1) amintiri (1) anecdotă (1) balaur (1) calandrinon (1) demonologie (1) diverse (1) gemeni siamezi (1) repere (1) revista Familia (1) scarabeu (1) sfîntul Valentin (1) vîrcolac (1) zodiac românesc (1) Ştima Casei (1)