Zilele astea n-am putut constata altceva decît că ceea ce-mi doream eu personal au început să zică şi ceilalţi, într-un exerciţiu firesc, pe care nu-l mai puteam socoti posibil de multă vreme.
Cu adevărat, începusem să cred că spălarea creierelor, împingerea către tăcere provocată de leprele şi a jegurile din fruntea ţării, a făcut roade. Iată că nu e aşa. Oamenii au ripostat, protestînd. Ceea ce a fost mai plăcut e că vocile adunate într-un cor perfect au strigat: Jos Băsescu! Păi, aşa ziceam şi eu.
Dar iată că nulitatea din fruntea ţării îşi păstrează nulitatea şi în vorbe. Îl trimite pe-un limbric să ţină conferinţe de presă şi să debiteze tîmpenii despre non-violenţă şi despre dialog.
Problema e că non-violenţa să o fi pomenit atunci cînd aparatul pedelist a pus la cale mizeria menită să discrediteze protestul normal din Piaţa Universităţii. Aşadar, faceţi diferenţa între aparatul băsist de discreditare care s-a folosit de ce are mai urît ţara asta, de huligani (pe care în mare parte îi cunosc ca tipologie) şi cei care au protestat firesc.
Că Igaş o să fie decorat după treaba asta mi-e clar. N-o să-şi dea demisia şi n-o să fie demis. Jandarmeria s-a comportat în consecinţă, lăsînd să se întîmple dezastre în capitală. Oricum, au dovedit că nu sînt decît nişte mineri îmbrăcaţi altfel – numai hîrtia de studii, posibil falsificată – diferenţiindu-i. Altfel, nu-mi explic de ce patru inşi trebuia să bată pînă la leşin un om ca să-l urce-n dubă, cînd, de bunăseamă nu făcea parte din grosul huliganilor.
De ce au speriat oamenii? De ce purtătorul lor de cuvînt era ultimul care afla ceea ce se întîmplă?
Arestări s-au făcut, dar mi-e teamă că tot din rîndul celor care au protestat paşnic.
Asta nu trebuie să descurajeze. Ieşirile în stada trebuie să continue, bineînţeles fără aportul drogaţilor care fac ceea ce ştiu mai bine.
Prin urmare, faceţi glas dacă vreţi să se schimbe ceva!
Tare interesant mi s-a părut demersul celor de la TVR Info – organul de propagandă al guvernului, cînd au numit manifestanţi şi pe huligani, vrînd să-i pună pe toţi într-o oală, printre rîsetele tîmpe ale unei prezentatoare. Să vă fi ruşine, oameni plătiţi din bani publici să luaţi în derîdere ceea ce doresc oamenii!
Sper să vă fie zilele numărate!
Nu mai trăim în comunism – zice-se – dar măgăriile sînt aceleaşi.
Apare un chelios – se spune că părul fuge de capetele proaste iar ăsta confirmă regula pe care nu o vreau generală – Iulian Urban şi ne face viermi că vrem altceva decît stăpînu-său. O să vrem ce vrea băsescu cînd ţi-o creşte părul!
Daţi-vă dracului demisia şi nu mai lăsaţi oamenii să se chinuie în stradă, sau să devină victime ale celor de-o teapă cu voi.
Revistele băsiste şi televiziunile de acelaşi fel ar trebui să-şi cunoască interesul acum. A lua în rîs o grămadă de oameni disperaţi e ceva de netolerat.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu