INTELECTUALI...

            În ultimul timp s-a tot vorbit despre intelectualitatea românească contemporană şi numele cu greutate invocate de cele mai multe ori sînt următoarele:

Gabriel Liiceanu

Andrei Pleşu

H.R. Patapievici

şi...

Mircea Cărtărescu (cu pseudonimul prezidenţial: Cărtărăscu).

            Am asistat şocat la împămîntenirea idee că aceştia sînt unicii, singurii şi inbatabilii noştri intelectuali ai românilor de astăzi. Alţii nu sînt, şi probabil că nici Mircea Eliade, nici Culianu nu au însemnat nimic faţă de această sferto-pleiadă de intelectuali auto-declaraţi cu care mergem înainte. De aceea, nu mă mir că şi primul personaj de o incultură crasă, de la noi din ţară, Traian Băs(ă)scu a declarat că citeşte Levantul lui Cărtărăscu. De ce? Simplu, pentru că a auzit de el, fiindu-i pe atunci şi foarte aproape de suflet.

            Problema e următoarea: ideea de intelectual la noi, pe semne, e foarte vagă. De aceea, văd cum şi unul de teapa lui Ungureanu (mutră de soldat american spălat pe creier) este considerat intelectual. Pe ce criteriu? Că a scris cărţi.

            Cred că există deja cataloage întregi cu cele mai proaste cărţi ale omenirii, scrise de auto-denumiţi intelectuali sau de ce nu, chiar de intelectuali cu „acte în regulă”, dar care au fost, cu toate acestea, tipărite.

            Îmi aduc aminte că unul dintre satiricii romani, Iuvenal, îşi începea seria de satire cu rugămintea de a i se închide gura unui orator prost, care adoarme publicul cu versurile despre Teseu. Cu toate astea, era şi ăla un orator.

            Şi Igaş a fost ministru...

            Şi Boc a fost prim-minitru...şi a fost şi el..un  prim-ministru..

            În aceeaşi idee, şi ăştia, enumeraţii de mai sus, sînt şi ei intelectuali. Dar gradul lor de competenţă în materiile abordate, se va vedea peste ani, poate prea tîrziu, dar cu siguranţă se va vedea.

            Garantez că peste ani nu va mai exista nici măcar menţionarea lui Cărtărescu[1] în istoria literaturii noastre (în bancuri va fi conservat probabil ca o Elenă Porumbacu, pe semne ca pe singurul scriitor de care a auzit Băsescu), cu atît mai puţin ideea că vreun Pleşu sau Liiceanu au scris cărţi. Cărţi despre ce? Şi mai ales, cu ce?[2]

            Nu l-am pomenit pe Patapievici pe care nici nu-l pot bănui de inteligenţă (potrivit afirmaţiilor sale prin care tămîia dejecţiile preşedintelui). El e, fără doar şi poate, un pion important pus unde convine regimului. Aţi avut vreodată curiozitatea să-i urmăriţi emisiunea? O emisiune salvată de invitaţi – care, drepz vorbind sînt şi ei iritaţi de prezenţa prezentatorului.

           

*

            Am întîlnit în tot soiul de literaturi, meteahna eseistului şi a celui care citează şi comentează la nesfîrşit „filosofii” de tot felul. Reţeta e sigură atîta vreme cît afirmaţiile nu pot fi probate direct (ca într-o lucrare de ştiinţe exacte), cu cît sînt mai vag exprimate sau dacă sînt date de axiome. Şi mai au puterea intelectuală să îţi şi dea lecţii!

            Pleşu chiar a declarat că editura-mamă îi cere mereu cărţi şi că el se căsneşte să le şi scrie la sorocul fixat. Ce vă spune asta?

            Şi să nu uităm, deobicei, „intelectualii” care s-au gudurat pe lîngă poalele puterii şi şi-au umplut guriţa de bani, n-au avut viaţă lungă.

            Dar să nu vorbim despre simpatiile lor politice care sînt de-a dreptul dezgustătoare, ci să punem o serie de întrebări legate de această etichetă, de intelectuali. Hai să dezaburim geamul, şi să încercăm să ne îndoim de acestă calitate atribuită lor. Avem acest drept.

....................................................................................................................................

Credeţi (cei care aţi aruncat măcar un ochi pe blogul ăsta sau mă cunoaşteţi) că de nebun mă raportez mereu la mai vechile minţi luminate ale României şi omit cu bună ştiinţă maculatura acestor impostori? Nu mi-ar fi mai uşor să procur lucrările ăstora decît cărţi scrise acum o sută de ani? Normal că mi-ar fi mai uşor, dar totodată nu mi-ar folosi la nimic citirea unor cărţi făcute după tipicul morii, cărţi care învîrt şi macină aceleaşi bazaconii, numai pentru că au fost cerute de editură ...să mai scoată o para.

            Mă doare faptul că destui tineri se declară cititori şi îţi aruncă-n faţă printre lecturile importante (din biblioteca „motivaţională”) pe-aceiaşi cîţiva „unici” intelectuali ai României.  Nu zic că nu trebuie să-ţi placă în bloc, sau că n-or fi scris şi 2 lulele 3 surcele mai acătării. E trist că, prin pregătirea lor, cititorii se pot lăsa înşelaţi de ţesături de vorbe care în definitiv reaiau, amplifică sau simplifică idei de cînd lumea...

            Poate că e mai comod să citeşti ediţia simplificată (un fel de Iliadă expediată într-o jumătate de pagină) a vreunuia dintre ei, care priveşte o idee generoasă, dar asta nu se cheamă decît semi-doctism. Ce spuneau vechii indieni despre un semidoct? De-un prost mă pot scăpa, dar de-un semidoct, nici chiar zeii!

---

[1] Acest Cărtărescu a fost impus în programa şcolară de liceu cu cîteva monstruozităţi care nu ar fi atît de rele dacă ar rămîne într-o anexă a manualului. Autorii de manuale însă au mers mult prea departe propumînd ca temă elevilor să compare un text al lui Cărtărescu (Motocicleta parcată sub stele) cu Luceafărul lui Eminescu. Halal învăţămînt!

[2] Unul din sticleţii lui Pleşu e legat de depresia la care te duce ascultarea Imnului Naţional. Altă dată a spus că ise par prea violenţi jurnaliştii contra puterii (normal că la ăia se refera). Prin asta mimează o fătucă îmbrăcată-n danteluţe, fără prea multă minte. Păi să spună el cum ar trebui să se poarte un om căruia i se fură un lucru, pe care-l decalră la poliţie şi constată că nimeni nu-l bagă-n seamă.