Adiata lui Anton Pann

(fragmente)

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Amin

Am fost prunc, mă văzui june,

Mai pe urmă şi cărunt,

Ş-acum vîrsta mea se pune

La cincizeci şi trei ani punct.

De am să mai trăiesc încă,

Nu s-a dat să cunosc eu,

C-această taină adîncă

E-n ştirea lui Dumnezeu.

Atîta numai ştiu bine

Că om şi muritor sînt,

Şi soarele pentru mine

Se va stinge pre pămînt.

[.....................]

Iar sufletu-mi să va cere

Nemurirea a-şi vedea

Şi l-a două înviere

Faptelor seamă să dea.

De aceea mai-nainte

De al morţii mele ceas,

Voiesc cu treaza mea minte

O adiată să las:

Rînduind cum să urmeze

Catinca, soţia mea,

Şi cum să-ntrebuinţeze

Mica avuţia mea,

Care toată alt nu este

Decît numai nişte cărţi,

Fiind date dintr-aceste

Şi p-afară-n alte părţi.

Unele-n catalog scrise,

Cui s-a dat pentru vîndut,

Altele iarăţi trimise

Cu scrisori cui mi-a cerut.

Aceste cărţi de s-or scoate

Ş-în casă cite mai sînt

Le las soţii[i] mele toate

Pîn’ la una, c-un cuvînt.

Cum şi alte împreună

Pîn’ la cel mai mic rămas,

Ca pe o soţie bună

Moştenitoare o las.

Adică: mobile, scule,

Ce le-am făcut amîndoi

Cu iconomii destule,

D-a fi-n rînd cu alţi şi noi.

Asta-mi este avuţia

Şi totu-mi agonisit,

Comoara-mi a fost soţia,

Care foarte m-a iubit.

[....................................]

Şi Catinc,-a mea soţie,

Cu care am căsnicit,

Să-ngrijească precum ştie

Şi precum i-am rînduit.

La Viforîta să-ngroape

Trupul meu cînd voi muri,

Ca să mă aibă aproape

Cînd se va călugări.

Unde din starea-mi săracă

Neavînd alt decît cărţi,

Las danie să se facă

O parte din patru părţi.

O parte la cîntăreţe

s-o dea şi la scăpătaţi,

carii doresc să înveţe

şi cer d-a fi ajutaţi.

Iar cărţile celelalte,

Şi cîte nu-i trebuiesc,

Să le vînză c-a sa parte

De cătatu-mi sufletesc.

Tipografia cu toate

S-o vînză iar, rînduiesc,

Şi cu banii ce-i va scoate

Soţiii mele poruncesc:

La mormîndt ca să-mi rîdice

Un stîlp ca un monument,

De marmură, să nu-i strice

Tăria vreun element.

Carele lucrat să fie

Cvadrat şi săpat frumos,

Şi pe dînsul să se scrie

Aceste versuri din jos:

AICI S-A MUTAT CU JALE

ÎN CEL MAI DIN URMĂ AN

CARE ÎN CĂRŢILE SALE

SE CITEŞTE ANTON PANN.

ACUM MÎNA-I ÎNCETEAZĂ,

CE LA SCRIS MEREU ŞEDEA,

NOPŢI ÎNTREGI NU MAI LUCREAZĂ

LA LUMINĂ CĂRŢI SĂ DEA.

ÎMPLININDU-ŞI DATORIA

ŞI TALANTUL NENGROPÎND,

ŞI-A FĂCUT CĂLĂTORIA,

DÎND ÎN LUMEA ALTOR RÎND.

EU AM FOST A SA SOŢIE

ECATERINA DE PANN,

CE CU DÎNSU-N CĂSNICIE

TRĂII PÎN’ LA ACEST AN.

Anul 18...luna....

[.........................................]

Deci după cum tot născutul

Are moarte negreşit,

Aşa şi tot începutul

Trebui să aibă sfîrşit.

Îmi sfîrşesc şi eu cuvîntul

Şi nu mai zic alt nimic,

Asta e aşezămîntul

Al slugii voastre cel mic.

Anul 18[49, fevr. 21]*

Anton Pann, prof. S. sf. Mitr.

Nota.

A XLVII-a tipăritură a lui Anton Pann, foaie volantă, 4 pagini, in folio, 1849. Adiata cuprinde în pasajele suspendate o diatribă în contra soţiei necredincioase şi fiului nerecunoscător. În ultima parte, testamentul cuprindea o sumă de învăţături şi poveţe pentru cei tineri. Textul este împărţit la catrene, la care am renunţat din raţiuni de spaţiu.

Textul este reprodus după: Anton Pann, Scrieri literare, vol.3, text, note, glosar şi bibliografie de Radu Albala şi I.Fischer, EPL, Bucureşti, 1963.

*completat de Anton Pann.

Imagini: Bustul scriitorului de la Biserica Sf. Stelian-Lucaci, unde este înmormîntat Anton Pann. 2. Portret al lui Anton Pann. 3. O partitură a Imnului Naţional, Deşteaptă-te române, compunere atribuită lui Anton Pann. Textul Imnului - scris de poetul paşoptist, Andrei Mureşanu.

...Finul Pepelei cel isteţ ca un proverb...

X. ANTON PANN

1797 – 1854

S’a născut la 1797 in Sliven din Bulgaria. Tatăl sĕu era căldărar. După manualele de literatură română, la 1812 fu luat rob dimpreună cu familia de Ruşi şi dus în Rusia de sud. Dar A.Pann ne spune că la 1828 [la] Braşov a tradus în româneşte pe „Doamne milueşce-ne”, cântat de el ruseşte la 1810. Deci, la acest an era deja în Rusia. Aci intră în armata rusă şi servi ca musicant. Disgustat de asprimea muscăléscă, trece prin Galaţi în Muntenia şi se stabilesce în Bucurescĭ „Cunoscând bine musica vocală şi instrumentală şi limbele : slavonă, turcă, grécă şi română”, să susţine „cântând pe la biserică orientală pe la viverse mănăstiri”. Deja la 1819 era [cantor] [291] de musică bisericească, cum se vede dintr-un „axion” tipărit în acest an. La 1828 îl vedem „Cantor în Braşov la biserica cea mare din Schei”. Aci face cunoscinţă cu renumitrul scriitor popular Ion Barac, care deja publicase pe Arghir şi Elena şi Răsipirea Ierusalimuluĭ. Pentru-ce a părăsit Bucurescĭ şi pe urmă Braşovul, nu ne privesce, destul că la anul 1830 îl vedem iarăşi în Bucurescĭ, unde se intituléză „profesorul de musică al şcòleĭ naţionale din Bucurescĭ”. Înainte de a merge la Braşov, nu tipărea decât calendare şi cărţi de musică bisericéscă; de la acest timp, inspirat desigur de scrierile lui Barac, a început să scrie şi [să] publice poesiĭ profane. La 1830 tipăreşce „versuri musicesci”, ce se cântă la Crăciun, adăogând la fine şi câte-va poesiĭ profane, care socotia că „nimănui nu-ĭ va fi spre vătămare”:

Deci cine le primeşce
I-le închin prieteneşce
Iar cui nu vor fi să-i placă
Tacă şi de vorbe’n vĕnt oleacă.

La 1831 publică o nouă colecţie de poesiĭ profane, parte originale, parte streine, mai ales de ale lui Alecu Văcărescu, cu următoarea observaţie:

De veţi găsi vre-o vină
Îndreptaţi fără pricină
Însă numai pe-ale vòstre [291 bis]
Şi lăsaţi pe ale nòstre.

Pe la 1834 A.Pann era încă tot „profesorul de musică vocală al şcòlelor naţionale din Bucurescĭ”. El scriind într’una şi fiind lipsă de tipografii, de pe la 1843 începe a-şi întocmi o tipografie proprie, pe care-o desăvârşesce abia la 1846; De aci înainte, tòte cărţile sale următòre şi-le tipăreşce în tipografia sa. La 1845 îl vedem profesor de musică în Seminarul Sfintei Mitropoliĭ. De la 1849, A.Pann nu mai subscrie „profesor de seminar” probabil intervenind revoluţia, seminarul fu închis. La 1849 A. Pann, fiind greu bolnav de răceală, îşi face „Adiata” (testamentul) în versuri, începând :

Am fost prunc, mĕ vĕdui june
Mai pe urmă şi cărunt,
Şi acum vârsta mea să pune
La cincĭ-decĭ şi trei anĭ punct.

Scăpat de bòlă, la 1854 sĕ îmbolnăvi de tifos şi la 4 Noembre acelaşi an mòre, fiind înmormântat [la] biserica Lucacĭ. La 1854, 20 August, puţin modificat, [testamentul] începea:

Am fost prunc, mĕ vĕdui june
Mai pe urmă şi cărunt,
Şi acum vârsta mea să pune
L’ani cincĭ-decĭ şi şapte punct.

Testamentul sĕ sfărşeşte prin următorul epitaf, scris de el [292] în prima adiată, cu un mic adaos, în a doua ďi care fu gravat pe piatra-i mormĕntală din Lucacĭ:

Aici s’a mutat cu jale,
În cel mai din urmă an,
Cel ce, în cărţile sale
Sĕ subscrie Anton Pann.
Acum mâna-i încetéză,
Ce la scris mereu şedea
Nopţi întregĭ nu mai lucréză,
La lumină, cărţi să dea.
Împlinindu-şi datoria
Şi talantul ne-ngropând,
Şi-a făcut călătoria,
Dând altor, în lume, rĕnd.

(text transcris dintr-un CAET DE LITERATURA ROMÂNĂ, caligrafiat exemplar de Constantin G. Popescu între anii 1896-1897. Am respectat în mare parte grafia originală : é - ea; ò - oa, specifică timpului. )
Imagine: Presupus autoportret al lui Anton Pann.

Sfaturi de la Negruzzi cetire...

Fără a ţine seama de criteriul cronologic (în redarea mostrelor noastre de limbă veche), astăzi aduc în discuţie un adevărat poem al proverbelor româneşti, similar prin abundenţa de idei şi voroave, poemului cu care începe Istoria literaturii române a lui Călinescu. De altfel, despre acest text, G.Călinescu spunea că este deschizătorul drumului unora ca Anton Pann sau Ion Creangă. Interesant e de semnalat faptul că majoritatea proverbelor date mai jos, ca sfaturi, sunt folosite şi astăzi în, aproape, aceeaşi formă. Iată ma jos cîteva fragmente alese din Scrisoarea XII, Pâcală şi Tândală a lui Constantin (Costache) Negruzzi (din ciclul Negru pe Alb), text datat Februarie 1842:

[...]

„De vrei să trăieşti bine şi să aibi ticnă, să te sileşti a fi totdauna la mijloc de masă şi la colţ de ţară, pentru că e mai bine să fii fruntea cozii decât coada frunţii. Şezi strâmb şi grăieşte drept*. Nu baga mâna unde nu-ţi fierbe oala, nici căuta cai morţi să le iei potcoavele, căci pentru behehe vei prăpădi şi pre mihoho. Bate fierul păn-e cald, şi fă tot lucrul la vremea lui. Nu fii bun de gură, gura bate c*rul. Vorba multă-i sărăcie omului şi toată paserea pe limba ei piere.Nu fii zgârcit, căci banii strângătorului intră în mâna cheltuitorului, şi scumpul mai mult păgubeşte, leneşul mai mult aleargă; dar nici scump la tărâţe şi ieftin la făină. Nu te apuca de multe trebi odată. Cine goneşte doi iepuri nu prinde nici unul. Nu te întovărăşi cu omul becisnic. Mai bine este să fii c-un om vrednic la pagubă decât c-un mişel la dobândă. Nu te vârî în judecăţi. În ţara orbilor, cel c-un ochi e împărat. Cel mai tare e şi mai mare, şi dreptul îmblă totdauna cu capul spart. La judecători, ce intră pe o ureche iase pe alta, căci sătulul nu crede celui flămând, şi mai bună e o învoială strâmbă decât o judecată dreaptă. Să n-ai a face cu cei mari. Corb la corb nu scoate ochii. Ce iase din mâţă, şoareci prinde**, şi lupul părul schimbă, iar naravul ba. Nu te-ncrede în ciocoi. Ciocoiul e ca răchita; de ce-l tai, de ce răsare, şi din coadă de câine, sită de matasă nu să mai face. Nu fii duşmănos, căci cine face, face-i-se, şi nu e nici o faptă fără plată. Fereşte-te de proşti şi de nebuni. Nebunul n-asudă nici la deal, nici la vale, şi prostului nici să-i faci, nici să-ţi facă. El învaţă bărbieria la capul tău. Şede pe magar, şi caută magarul. Nu-l primesc în sat, şi el întreabă casa vornicului. Prostia din nascare leac nu mai are. Cine se amestecă în tărâţe, îl mânâncă porcii; ş-apoi spune-mi cu cine te aduni, să-ţi spun ce fel de om eşti. [...]Vântul bate; câinii latră. Altui îi e drag popa, şi altuia preuteasa. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul. Zic zece, tu taie una. Vrabia malai visează, şi calicul comândare***. [...]Nu îmbla cu c*rul în două luntri, nici te mândri, căci mândrului îi stă Dumnezeu împotrivă. [...] De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fii supărător, c-or zice că: mart din post nu mai lipseşte. De vei păgubi în vreo neguţitorie, să-ţi fie de învăţătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. O dată vede naşul pu*a finului; iar de vei câştiga, nu te mai apuca şi de altele, căci cine sare garduri multe, îi dă*** câte un par în c*r şi ulciorul nu merge de multe ori la apă. Când ţi s-or aprinde călcăiele, însoară-te păn-a nu îmbătrâni, căci însuratul de tânăr şi mâncarea de dimineaţă n-au greş; şi bătrânul amorezat e ca chiroşca cu pasat. Fă cunoştinţă cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mânâncă tot ce zboară, şi sentâmplă de departe trandafir, şi de aproape borş cu ştir*****.(A) (B)

*Cf. Stai strîmb şi gîndeşte drept.**Cf. Motto-ul „Ciocoilor vechi şi noi” de N. Filimon : Ce naşte din pisică, şoareci mînîncă.***comîndare – pomană. **** cu sensul „îi intră.” ***** lobodă.

(A) Am găsit acest text prima dată, în copia manuscrisă a bunicului meu, Vasile S.,secretar la primăria din comuna Daia, jud. Mureş şi cantăr (cantor este forma agreată de DEX; psalt, cîntăreţ bisericesc) de duminecă la biserica (nouă) din comuna Albeşti, de lîngă Sighişoara. Găsise textul tipărit probabil în vreun călindar sau manual şcolar şi l-a copiat pe o fasciculă de caiet. Motivul pentru care a copiat această culegere de proverbe îmi este necunoscut. Abia după mai mulţi ani, citind pentru prima dată operele lui Negruzzi, am descoperit de unde provenea textul. Astfel am luat contact cu opera unui mare clasic al literaturii noastre, uitat şi ponegrit (în comentarii sterpe) chiar de programa şcolară care îi pomeneşte numele numai în dreptul a două nuvele.

(B) Rabelais foloseşte această metodă cînd vorbeşte despre copilăria lui Gargantua(cap.XI). Vă trimet la opusculul din 1542 (cea din 1534 este mai puţin bogată anume în ceea ce ne interesează aci) transcris şi adnotat în diverse ediţii moderne de J. Boulanger sau L. Moland. Pe cei care vor să citească acest capitol în limba română, îi voi ruga să caute versiunea semnată de Romulus Vulpescu, în 1962. Acest capitol abundă în folosirea proverbelor împămîntenite, însă, pe dos, de pildă: „el sta cu c*rul în două luntri, se zgîrma unde nu-l mînca, se pi*a contra vîntului”...etc...

Scrisoarea lui Neacşu de la Cîmpulung

Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole. *

I pak** dau ştire domnie tale za lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta*** pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit. Amin.***

(Apud Hurmuzachi - Iorga. Documente, XI, 843)

Notanda:

*Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung (slav.) Hanăş Bengner - Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr - judeţul (primarul) cetăţii Braşovului (cca.1511,1559??) Necşu - Neacşu Lupu, negustor şi corespondent informator al judelui de Braşov.

**Din nou. Za - despre. ...din Sofiia - este vorba despre Suleiman Magnificul. Aimintrea - altfel, altminteri.

*** Acest rînd atestă faptul că s-au scris mai multe epistole de avertizare.

**** Umin - oameni; de remarcat faptul că la cîteva rînduri mai sus stă scris: omin. Grabă?

***Şi Dumnezeu să te fericească.(slav.)