Din alte vremuri...

1774

Letopiseţul domnilor Moldovii

 de

Enachi Kogălniceanu

CAPITOLUL XV

A patra domnie a lui Constantin Vodă Mavrocordat

[.................................................................................................]

            Aice voim să arătăm pentru mare şi multă scădere ce au curs neamului creştinesc în Ţarigrad, ales celor ce se răzăma în domniile ţărilor Moldovei şi a Ţării Româneşti, care aceste ţări le era toată chivirniseala şi agonisirea. Şi fiindcă din pricina oştirilor ce au ţînut peste cinci ani, numa pînă la 1773 Dechemvrie 30 care s-au scris au fost rămas la mare scăpăciune atît Domnii mazili, cît şi Bezedelele, şi Capichihaele, şi alţi boieri mulţi şi de cinste care nu putem ca să le arătăm numele şi boieriile lor, căci nu se cade. Iar o samă de slugi a lor, oameni din Ţara Românească, văzînd în cîte se află stăpînii lor, trăgînd şi ei oarecare lipsă din cele ce le trebuia, că pe semne nu le agiungea atît din rîndul mîncatului cît şi din rîndul purtatului, fiindu-le şi căile închise, neputînd ca să se ducă de la locurile aceste, trăgea şi ei mare lipsă la toate cu stăpînii lor; pînă rămăsăse de luase şi mult obraz, de făcea ce le era voia, grăind şi cît le venia la gură, zicînd că cu aceste îşi răcoresc inimile. Şi lîngă alte multe ce lehăia, au început a le face stihuri în scris, cu care îi hulescu, fiindcă s-au scăpat din mila acelor ţări înfrumuseţate; carele văzîndu-le şi noi aceste, le-am însemnat după scrisorile lor, arătîndu-le într-acest chip:

Istorie ce au scos Domnilor şi boierilor

Oh! Lume înşălătoare

De-mpăraţi învrăjbitoare;

Cum era de dulce mierea,

Acum est-amară fierea.

Şi cu toate-mpodobită

Acum te-arăţi pre aurită.             [lecţiunea K : prea urîtă]

Îndestulat’ eşti de toate,

Şi domnii n-avură parte,

Că de ce nu s-au temut,

Aceea acum le-au sosit.

Căzămîntul boierilor

Este ca vai  de capul lor;

Că dintr-înşii sînt periţi,

Cu sărăcie-mpodobiţi,

Şi de năcaz şi de sudori,

Îs bolnavi pe zi de cinci ori.

Numai le e pe dreptate,

Să le pat-aceste toate.

Nu-i cu cale să grăim

Ca să nu-i mai pedepsim;

Să scrim tot de domnie

C-au rămas la grea urgie.

Din bezădele cum văd eu,

Or să rămîe-n halul meu;

Măcar că eu sînt o slugă,

Slujesc, mănînc, pun în pungă;

Ei fiind deprinşi la bine

A să le cade ruşine.

Cînd n-or avea om să-i slujească,

Atunci-o să se pedepsească.

Că n-or putea să ia slugă

C-apoi pînea n-a să agiungă.

Ceste toat-or să se facă

Ceva vreme să mai treacă.

Cheltuiala au sfîrşit

C-au fost bani de fumărit. [taxă pe fiecare coş de fum al caselor ţărăneşti]

Blăstămul celor sărace

Nu le va fi lor în pace.

Ce şi casa celui ce-o are,

A să rămîie la vînzare.

De cînd s-au deschis oştile,

Ei şi-au perdut minţile;

Tot îmblînd din casă-n casă,

Cu inima friptă, arsă,

Şi să afle pentru pace,

Ca doar Moldova s-a-ntoarce!

Cum s-arată, nu se-ntoarce,

Pecum văz d-aice-ncoace

Ei vor să se-nglendisească,             [ distreze, amuze]

Ca să nu se nebunească;

Şi toţi de-o vorbă să fie,

Pe datornici să-i mîngîie;

Fiindcă strigă-n gura mare,

Că-i vor pune la-nchisoare.

Şi de voie ră ce au

Slugile odihnă n-au.

Nu mai avem sănătate,

De le putem răbda toate.

Stăpînii las să grăiască

Ca să se mai răcorească;

Că au inima amară.

Cînd, Moldovo, bună ţară,

Stau la tine de gîndescu

Inimile li se topescu!

De zefchiuri ce au făcut,                  [petrecere, bairam]

Primblîndu-se pe la Prut

Cu butca, cu patru cai,                                [trăsură boierească închisă]

Făcînd zefchiu ca nişte crai;

Lăutarii le cînta,

Grija ţării nu purta.

Dumnezeu aşa văzînd,

Îi lăsă în veac plîngînd;

Plîngîndu-şi păcatele,

Ca să-şi ştie faptele:

Faptele ce-n ţar-au făcut

Acum toate lor au sosit.

Cu zefchiurile ce-au tras,

Acum le varsă pe nas.

N-or sfărşi inima rea,

Cîte zile vor avea.

Unde aminte îşi aduce,

Pînea nu poate s-o mînînce.

Cîţi oameni aude trecînd,

Tot călăraşi îi pare-n gînd;

Şi se scoală de la masă,

Cu inima friptă, arsă;

Şi tot stă, de se gîndeşte,

Şi din gur-aşa grăieşte:

„Moldova că ni-au lipsit,

Mai bine am fi murit;

Să nu mai trăim c-ocară

Mai mult cu inim-amară!

De pe-acum începe lume

A nu căuta la nume.

Pe care n-aveam prepus

Acum s-au-nălţat mai sus.

Îi dăm bună dimineaţă,

El nu vra să ne mai vază.

Aste nu-s nimică, frate;

Or să vie rele foarte;

C-o să mergem la bărbierie,

Să ne rază pe datorie.

Şi vor să ne amărească,

Pentru ţara Românească;

Bătînd cu cuvintele:
Ce am făcut pungele?

Dar noi ce răspuns să dăm

Ca să nu ne ruşinăm?

C-au fost pungi pe nedreptate

Şi n-am avut de ele parte.

Ei însă tot n-o să creadă,

Zicînd, că le-avem în ladă,

Şi le ţinem tot ascunse,

Pin ghevghiruri sînt supuse.

Şi nu ştiu că în sănduce                 [covoraşele care se pun lîngă pat]

N-au soarecii ce s-apuce.”

Să venim dar la cercetare,

La ce de pe urmă stare,

Că boieriul de divan

A s-agiungă baccevan,                   [negustor de legume]

Şi să strige pe socac,                      [uliţă]

Vînzînd tot praji şi spănac.

Aceasta de nu le vineri

Şi vor să trăiască bine,

Apuce-s de băcălie                        [băcănie]

Că-i mai mare boierie.

Ş-aceasta de nu le place,

Pe hamal vază ce face,

Că cîtă  îi zioa de mare

Cară lemne în spinare.

Sînt ş-alte mansupuri multe,          [funcţii înalte în vremea fanarioţilor]

De nu pot să-mi vie aminte.

Nici tot să le povistesc

Că mă tem să nu răcesc.

Şi s-au sfîrşit halturile Muntenilor pînă aice.    [palavre, mofturi]

[....................................................................................................]

[text stabilit de Al. Turcu, după Al. Lambrior - Carte de citire, Iaşi, (ed. după 1883); Mozes Gaster – Chrestomaţia română, 1891, vol. II. Ambele reeditări s-au folosit de ediţia tipărită cu chirilice a Cronicilor Moldovei, îngrijite de Mihail Kogălniceanu (lecţiunea K - pomenită mai sus), vol III. Pentru control, am folosit ediţia a doua a Cronicilor III (transliterată, dar care a şi modernizat în unele locuri textul)] Totuşi, pentru filologi recomand ediţia din 1987, ed. Minerva, realizată de Aurora Elena Ilieş.