Pasărea în colivie
Nu se bucură că-i vie...[1]
Nimic nu e mai rece decît fierul gratiilor unei puşcării. Puşcăria aşa cum a fost, loc de detenţie nedreaptă pentru elita românească, nu cea de azi, un afront şi o jignire la adresa aceloraşi oameni.
- Dacă s-ar repeta acum ceea ce s-a întîmplat în 1948, ar fi vai şi amar de voi! spunea profesoara în faţa studenţilor săi şi avea deplină dreptate. Cei care au trecut prin detenţie aveau de ce să se agaţe în continuu, astăzi tinerii nemaifiind ancoraţi în nimic altceva decît în vremelnica materie pe care o oferă ba media, ba magazinul.
Poate că în ideea unui moment pacific – cum se autocalifică cel de astăzi – nici nu-ţi trebuie altceva. Nu degeaba se spune: ai trecut de rău, ai dat cu tifla sfîntului. Cu siguranţă puţini s-ar putea gîndi la o revenire a atrocităţilor din trecutul nu atît de depărtat. Bineînţeles că cei care ştiu, ştiu şi cum va fi. Eu nu pot decît să-mi închipui, văzînd că ceea ce se întîmplă azi rezonează al naibii de bine cu ceea ce a urmat crizei din anii 30.
Şi totuşi, ca exerciţiu, ce-ar fi să ne gîndim şi la asta?
Se vorbeşte încă de anchete politice – inşi care se opun regimului imbecil de astăzi sînt luaţi pe sus şi duşi la audieri, însă văd totodată şi că fiind pătaţi, o şi merită. N-am văzut pe vreunul curat de invinuire, iar eliberarea se face pe bază de adeziune, adică de „cioară vopsită”. Nimeni nu rămîne nedumerit.
O altă condiţie pentru a se întîmpla ceea ce s-a întîmplat atunci cu vîrf şi îndesat, ar fi să existe oameni de felul celor de atunci. Să-mi imaginez pe vreun ministru din ăştia de după 90, ca, ajuns în starea unui alt fost-ministru, Nichifor Crainic, să poate supravieţui prin capacităţile intelectuale supraumane, educate fervent în vremea de libertate; ar fi o blasfemie. Pe de altă parte, majoritatea celor de azi, tineretul dănţuitor de care ziceam mai la vale, e mai folositor în libertatea aparentă, pentru că nu deranjează pe nimeni. Asta e grav. Nu mai există o generaţie clădită din bună-credinţă, patriotism şi spiritualitate care să fie un ghimpe-n talpa celor care doresc contrariul. Oricum, pentru visul unora de a ridica ridicola Uniune, astea sînt nişte tîmpenii de care trebuie să scăpăm.
Fără aceste date, închisoarea politică de astăzi e numai pe sfert o ideea asemănătoare celei de alaltăieri.
De aceea îmi îngădui un răgaz, pentru a medita la ceea ce a fost posibil cîndva, repercusiune pe care o trăim astăzi, ca pe un blestem neridicat de deasupra noastră nici măcar prin jertfa unei revoluţii care nu trebuia să aibă loc.
...............................................................................................................................
Se găsesc pe internet listele stufoase cu numele deţinuţilor politici de după instaurarea regimului comunist. Sînt tratate care vorbesc despre ei şi dicţionare cu mii de nume. N-or fi toate de demnă şi dreaptă amintire: între ei se aflau de bunăseamă şi secături şi profitori şi persoane nedemne de o altă soartă.
Însă tratamentul primit acolo pentru o idee, fie ea şi proastă, fără proces sau cu procese în doi peri (Ceauşescu ar fi putut să-i răzbune dacă i s-ar fi făcut un proces drept) îi aduce în faţa noastră cu semnul egal.
Ce-mi pasă mie că Gyr a scris imnuri legionare – Teatrul Evreesc sub ministeriatul lui Gyr şi-a pus bazele, halal rasism! – de vreme ce, suferind, era tratat mai rău decît un animal?; Ce-mi pasă că Sextil Puşcariu i-a simpatizat (nicidecum pentru crime ci pentru ideile naţionaliste), de vreme ce, după primirea sentinţei, a murit nerăzbunat de pîngărirea ce se făcea unui om fără de care ştiinţa lingvistică românească ar fi rămas cu cel puţin 50 de ani mai înapoiată? De ce m-ar îngrozi articolele teoretic antisemite ale lui Nichifor Crainic – de vreme ce bătaia de joc şi suferinţa la care a fost supus întrec orice imaginaţie? Ei erau priviţi astfel pentru un delict care nu ar trebui să existe, acela al opiniei...
Pleava legionară, adică imbecilii angrenaţi în crimă şi ură de rasă (la modul cel mai concret), se afla deja în graţiile noului regim. N-a zis-o la plezneală Păstorel:
Căpitane, nu fi trist/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist! Şi tot atunci se năştea şi bancul extrem de amar în fond:
- De ce le-ai zis c-ai fost cu legionarii?
- Păi, puteam să-i mint de vreme ce erau toţi în prezidiu?
Tipic românesc: cei care s-au dezis de legionarism îşi continuau viaţa tihnită în libertate, probabil puţin agasaţi de faptul că trebuia să aducă laude noilor stăpîni, pe cîtă vreme ceilalţi, pentru cu totul alte învinuiri, trăiau drama închisorii, iar norocoşii, drama dezrădăcinării şi a pribegiei.
Într-un film poţi să vezi cum trăiesc eroii şi o viaţă sub un alt nume, cum îşi refac identitatea cu totul pentru a nu fi prinşi. Dar să coborîm în viaţă şi să ne închipuim cum e defapt. Teama de a fi recunoscut, teama de a te vedea jandarmul, teama de a fi prins...
Iar cei din captivitate... Nu trebuie decît să citim amintirile celor trecuţi pe acolo, să ne punem o clipă în pielea lor (deşi, practic, e imposibil!), să înţelegem prin ce dramă treceau, ce însemnau pentru ei păsările, mîncarea (păsatul şi zeama în care pluteau gîndaci), rugăciunea, lumina (care li se lua), o vorbă interzisă, îngenuncherea în faţa inşilor cu totul inferiori, moartea unui coleg de celulă, amintirea celor de afară, incertitudinea care îi privea pe ei şi pe cei dragi...
Acum o sută de ani,
Am avut un copil, o nevastă...
Auziţi, păianjeni? Auziţi, şobolani?
Un copil, o nevastă...
...................................................................
În celula de-alături a murit alaltăieri unul...
....................................................................
Dragă,
Pe scurt, cum e ordinul, ce să-ţi scriu? Ce să-ţi spun?
Fetiţa noastră a trecut într-a patra primară?[2]
................................................................
Aceşti călăi sau măscărici
Spoiţi pe ochi cu bozii
Răsar la pat, cînd mari, cînd mici,
Rînjindu-mi ca zăvozii.
..............................................................
Aici pămîntul s-a-ngustat de-o şchioapă
Iar timpul, scos din lume, e pustiu...
Eu sînt cel care s-a trezit în groapă
Şi nu-şi aduce-aminte c-a fost viu.[3]
............................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu