Versuri de Naum Petrovici - 1815

V   E   R   S   U   R   I

Celui de înalt şi bun neam născutului

Domnului

U  R  O  Ş     S  T  E  F  A  N

N  E  S  T  O  R  O  V  I  C  I

a preasfinţitei Chesaro-Crăieşti şi Aposto-

liceştei Maiestatei Consiliar, a tuturor Shoa-

lelor din Crăimea Ungariei de lege Grecească

neunitei Româneşti, Serbeşti şi Greceşti mai

marelui Inspector, a crăieştelor Înstituturi

Pegagocigeşti din Sînt-Andrei, Arad şi Pes-

ta Directorului, precum şi la Deputaţia,

Carea ocîrmuiaşte Fundusurile a Shoalelor Na-

ţionale Generalnic, şi a Preparandalelor Par-

ticularnic Purtătoriului de Prezidium,

prea Milostivului Patron, la zioa

numelui Măriei Sale

Întru dîncă umilinţă dedicate

prin

Naum Petrovici

A mai sus lăudatei Deputaţiei juratul Canţelist

în 2-lea Decemvrie 1815

Cu cheltuiala Domnului Nicolae Roja Cetăţeanu-

lui şi marelui Negoţiator din Pesta, precum şi la

Pre[a]lăudata Deputăţiei a Fundusurilor Shoalelor din

naţia Românească alesului Condeputat tipărite

La Buda

În Crăiasca Typogr[afie]: a Universit[ăţii] Ungur[eşti]

Curi Române de departe

Vino şi tu Serbe frate

Astăzi cu toţi să săltăm,

Cu glas mare să cîntăm!

Căci Uroş iar se iveşte;

Zioa sa o prăzdnuiaşte./4.

Uroş, propt[e]a Serbilor,

Scutitori Românilor,

Car’adînc se străduiaşte

Noroc şi ştiinţă doreaşte,

Laude ş-eau agonisit

Prin care s-au fericit.

            ***

Auzind glasul românesc

Urechea Tatălui ceresc,

Pre Uroş l-au rînduit,

Noao ni l-au dăruit:

Românilor spre deşteptare

Şi Serbilor spre îndreptare. /5.

Oh! Cel mare şi lăudat

Franţ, al nostru împărat,

Văzînd pre Uroş rîvnitori

Şi rînduiaşei plecători,

Cu milă s-au îndurat

Şi-n Svetnic l-au rădicat.

 

            ***

 Cătr’această dignitate

Ce-i lui Uroş acum date,

Înălţatul împăart

Mai încă s-au îndurat

De-al numi pre Dînsul tare

Preste Sholi Înspector mare. /6.

Împăratul se-ngrijeşte

Şi prin Uroş porunceşte,

Ca Românii să se-nveţe

Bine de la tinereţe,

Fraţii Serbii să se crească

Şi Elinii[1] să-nflorească.

            ***

Uroş, neînvins bărbat

Mari şi multe au răbdat,

Apoi rumpsă deodată

Piedeca – lui arătată;

Ş-aşa pupul înflori

Înaltul mandat[2] rodi. /7.

În Arad s-au pus temei,

În Pesta şi-n Sînt-Andrei[3]

Român, Grec şi Serb păşeşte

Acolo, unde să creşte;

Cum se cade a trăi

Şi Patriei a sluji.

            ***

Tinerii se gată tare

Cu totul şi mic şi mare,

Avînd duh şi simţiri bune

Care toate le supune,

A merge la-nvăţătură,

Carea încă nu avură. /8.

Românii aleargă foarte

A mări timpul pîn’ la moarte,

În car’Uroş fu născut

Şi Shoalelor prefăcut:

Văzînd că-i duce de mînă

La mărirea cea bătrînă.

            ***

Nemic Românul doreşte

Fără caută a se creşte,

De-a fi credincios subpus

Craiului ales de sus;

Drept şi pîn’ acum au fost

Lui[4] credincios, însă prost. /9.

Iată Tatăl cum săltează

Cînd acum poate să vează,

Cum pruncii se sîrguiesc

Şi cătră Shoale păşesc;

Und’ad’vărul[5] izvoreaşte

Îndo[iala] se topeşte.

            ***

Maica dulce plîngea tare

Văzînd pre fiica că n-are

Învăţătură: ca să crească,

Şi de rău să se ferească.

Ci-acum lacrămi se uscară,

Căci şi făte-n Sholi întrară. / 10.

Oh! Moşul cel mîngîiat

Nici de moarte spăimîntat,

Văzînd norocoşi pre toţi

Pre ai săi iubiţi nepoţi,

Merge cu încrezămînt

Pre cale cătră mormînt.

            ***

Plugariul nu se scîrbeşte

Deacă acum îl loveşte

Jugul, care nu e mare;

Nici aşa potere are,
Căci prin Shoale au trecut

Şi soartea ş-eau conoscut. / 11.

Cetăţeanul are foarte

Creştere cum să se poarte,

De-a fi Patriei credincios

Şi la public de folos

Căci aceast-au căpătat

Cînd la Shoale au umblat.

            ***

Apoi cel groaznic Soldat

Thronului său dedi[c]at,

Trecînd prin Shoale gă[s]i

Cum să poată izbîndi,

Nu ca Tygra[6] să răcnească

Ci ca viteaz să lovească. / 12.

Vezi dară Române frate

De ce feli de bunătate

Uroş bunul ne-au găsit,

În grădină le-au sădit,

Frate Serbe dar priveşte,

Oh! Eline socoteşte.

            ***

La aşa grădină mare

Fu de lipsă foarte tare,

C-aşa arbori[7] să se pună

De carii fructuri s-adună.

Apoi Uroş cel vestit

Odihna sa n-au iubit. / 13.

Patru ani ş-o săptămînă

Sădi Uroş cea grădină,

Dîndu-i şi cultură bună

Car-acum fructuri adună.

Sînt-Andrei mărturiseşte

Şi Aradul dovedeşte.

            ***

Mari sînt cu adevărat

Faptel-acestui bărbat.

Căci Shoalele veştejiote

Şi cu totul părăsite,

Acum iarăş înverzesc

Şi printr-însul înfloresc. / 14.

Deci, astăzi fieştecare

Să se bucure prea tare!

Român, Serb şi Grec grăiască,

Nimenea să se-ndoiască.

Ci toată casa să fie

Cuprinsă cu bucurie.

            ***

Vivat! Uroş să trăiască!

Mulţi ani să se-nvrednicească,

A fi preste Shoale domn,

Ca să ne scoale din somn,

Apoi noi păşim cu fire,

Cu toţi cătră fericire. / 15.

Cureţi toţi şi toate dară,

Şi strigaţi cu mine iară:

Vivat! Uroş să trăiască!

Dumnezeu să-l fericească.

Zilele să le lungească

Dignitatea s-o mărească.

 

[DESCRIERE: Titlu: Versuri Celui de înalt şi bun neam născutului Domnului Uroş Stefan Nestorovici… Autor: Petrovici, Naum; Localitate: Buda; An: 1815; Editura: Crăiasca Typogr[afie]: a Universit[ăţii] Ungur[eşti]; Format: 15 p., in 8°(18 x 13cm); Leg. în carton; Deţinător: B.A.R. 000009641, CRV.883 Info: Carte tipărită sub cenzoratul lui Petru Maior]

Transliterare şi interpretare a textului: Alexandru Ioan Turcu.

Despre Uroş Nestorovici

[.............................................................................................................................................]

            Şcolarizarea unui număr mai mare de copii nu putea fi înfăptuită fără să se asigure o pregătire mai temeinică a viitorilor învăţători. Nevoia de şcoli se resimte în viaţa poporului român şi, în 1807, un grup de intelectuali bănăţeni, între care: Ştefan Atanasievici (Lugoj), Gheorghe Petrovici (Belinţ), Petru Popovici (Bocşa) şi Dimitrie Ţichindeal (Becicherecu Mic) înaintează o petiţie împăratului Francisc I, prin care solicită fiinţarea unor şcoli, unde să fie numit ca director o persoană bine pregătită pentru a asigura o educaţie bună tineretului. Aşa a fost numit ca inspector al şcolilor neunite, în 1810, Uroş Nestorovici. Prin numirea sa, au încetat de a mai funcţiona ca inspectori Ion Opriş (Oradea) şi Grigore Obradovici (Timişoara). Noul numit, Nestorovici, elaborează un plan de organizare a şcolilor pe care îl trimite împăratului, şi unde face referire la condiţiile de funcţionare ale instituţiilor de învăţământ, obiectele de studiu, ordinea de predare, îndatoririle profesorilor, reguli pentru elevi etc. Autorităţile vieneze dispun înfiinţarea a trei şcoli pedagogice (preparandii) pentru pregătirea învăţătorilor, acestea aflându-se la: Arad (pentru români), Sânandrei (sârbi), Pesta (greci).

            Inspectorul Nestorovici reorganizează şi districtele şcolare astfel: Oradea – 416 şcoli, Timişoara – 180 şcoli, Lugoj – Caransebeş – 238 şcoli. Împotriva reînfiinţării Preparandiei din Arad au luptat şi cercurile bisericeşti sârbeşti, care se bucurau de anumite privilegii în conducerea şcolilor ortodoxe din Banat. Totuşi, Curtea din Viena consfinţeşte deschiderea preparandiei arădene, în 1812, iar episcopului i se cere să sprijine politica şcolară imperială. Planul de învăţământ cuprindea mai multe materii umaniste şi ştiinţifice, necesare pregătirii dascălilor, punându-se accentul pe cursurile de pedagogie şi metodică. De altfel, Consiliul locotenenţial susţine înfiinţarea acestor preparandii: “Nu se poate nega că, cultura plebei valahe de acest rit, care locuieşte mai ales în satele mai îndepărtate de oraşe şi cetăţi, se află pe o treaptă inferioară. Cauza acesteia, între mai multe altele, este chiar aceea că nu sunt indivizi apţi pentru învăţători într-un număr aşa de mare”. Intenţia autorităţilor centrale era ca în şcolile preparandiale nou-înfiinţate, să nu se pună accentul atât de mult pe educaţie, ci să fie date elevilor cunoştinţele necesare vieţii de la sate.

[………………………………………………...…………………………………………..]

prof. univ. dr. Gheorghe Luchescu, “Şcoli de altădată”

---

[1] Elinii, sau Grecii. (n.aut.)

[2] Mandat, adecă: poruncă. (n.aut.)

[3] Sînt-Andrei iaste un Oraş mare în Ţeara Ungurească, aproape [de] Buda. (n. aut.)

[4] Adecă Craiului. (n. aut.)

[5] Zi [adică citeşte] :  unde adevărul. (n. aut.)

[6] Tygra iaste o hiară sălbatecă foarte cumplită, iubitoare de căldură şi pentru aceea lăcuiaşte în părţile cele călduroasă ale Asiei şi în Africa. (n. aut.)

[7] Arborii sînt copacii. (n. aut.)

Pariu pe prietenie, Duminica, 11 Decembrie

PE CRUCEA TA...

- gînduri din temniţă -

11 DECEMBRIE 2011

Club MOJO, BUCUREŞTI

Str. Gabroveni, nr. 14

în cadrul serii

PARIU PE PRIETENIE

            De obicei, în prezentarea/anunţarea unui spectacol nu se găseşte nimic demn de reţinut, decît, poate lista de nume. Ceea ce voi face acum nu e menit să deconspire conţinutul momentului (nu-i pot spune spectacol pentru că face parte dintr-unul mai mare şi mai variat), ci a da o idee cît de mică despre ce este vorba acolo.

            De mai mulţi ani am descoperit, cercetînd cu totul alte lucruri, filonul de aur – spiritual, cum mi se prezintă mie, gîndul celui închis pe nedrept în una dintre cele mai nedrepte şi nedemne dictaturi ale istoriei universale.

            Omul era întemniţat de două ori, spiritual şi fizic, fie după gratiile temniţei, fie într-un spaţiu fără ieşire, dar în care se mai putea zări cerul, căci pămîntul nu mai era al lui. Astăzi, la altă scară, se pregăteşte acelaşi lucru, însă programarea face să lipsească martiriul de atunci.

            Cel de astăzi, prădat şi supus încă gîndirii marxiste, atee, respiră în inconştient acelaşi materialism diabolic, prezent în cele mai meschine broşuri de aşa-zisă popularizare; Credinţa e confundată cu mafia din fruntea Bisericii; Dragostea de ţară este privită ca o ciudăţenie dintr-alt veac, iar lumea este împărţită în două. De prea multe ori drapelul nostru a stat pavăză unor oameni atît de mici încît a început să se confunde cu ei: de aici şi repulsia faţă de însemnele naţionale care, la drept vorbind, puse lîngă politicienii noştri,  astăzi sînt numai de decor. Nu-i reprezintă şi ei nu le reprezintă.

            Atunci nu era aşa.

            Oamenii care au putut să inspire o încrîncenare atît de malefică torţionarilor partidului comunist, veneau, pe drept cuvînt, dintr-o altă lume. Pregătirea lor era, în fond, de ordin militar-religios. Învăţaţi în teologie şi disciplinaţi militar. Altfel, nu se explică puterea supraumană prin care au rezistat anilor grei de temniţă;  pot fi astăzi lecţie vie a celor noi, totul e ca aceştia să şi vrea să înveţe.

            În plus, simt acum mai mult ca oricînd, că nu ne-am plătit datoria faţă de ei. Nu au cerut răzbunare de după fiarele reci, ci doar să nu-i uităm. Hai, să nu-i uităm!

           

NOTE PENTRU CANTAFABULE (VI)

5. PENTRU PHOENIX

            Rămăsesem dator cu un ultim articol despre Cantafabule, tocmai cel referitor la pasărea fenix, cea care a dat numele formaţiei. N-am să aduc, aşa cum spuneam şi în celelalte articole aceleaşi informaţii care se găsesc peste tot, în enciclopediile de mitologie tipărite sau on-line, care vorbesc despre fiinţa mitiologică de la primele ei reprezentări în arta orientală pînă în evul mediu creştin, unde e comparată cu Isus.

            Am să dau numai două variante extrase din Fizioloage, aşa cum le-am găsit în sursele consultate:

A.

Pildele pasărilor

Ascultaţi, [a]ceia ce nu credeţi învierea lui H[risto]s pentru o pasire ce să cheamă finiz. Că finizul este mare cap şi este mai mare decît păunul, şi mare la obraz şi [se] spune de dînsul, că este fără soţie. Şi trăieşte cinci sute de ani. După ace[e]a să duce spre răsăritul soarelui şi [a]duce mulţimea mult[ă] de mirezme bune; şi ştiind de moartea sa, că după sute de ani va să moară, deci [ia] scorţişoare şi cuişoare den muntele Savanului[1], şi să su[i]e la un loc înnalt [sic!]  spre răsărit, şi întinde aripile sale şi stă; şi de razele soarelui să aprinde şi arde de tot, şi să face praf. Dup-ace[e]a din cenuşa lui să face un vierme; iar din viermele acela să face iar finiz pasăre, ca şi întîiu şi zboară în Arabia…[Physiologus, 1777, Ms. fost Gaster, foaia 145b – 146b// reprodus după M. Gaster, C.R. II – p. 109; Alte apariţii: A.G.I./ – transliterare Alexandru Turcu –

B.

Poveste iar pentru finiz

Finizul iaste o pasăre foarte frumoasă, mai frumoas[ă] şi decît păunele. Că păunele are chip de aur şi de argint, iar finizul are chip înpărătesc şi poartă pre capul ei cunună de aur înpodobită cu pietri scumpe; şi călţunii în picioarele ei sînt ca de înpărat. Şi iaste lăcuitoare aproape de Cetatea Soarelui şi petrece 9 ani în chedrii Livanului nemîncată, numai ci să hrăneşte din D[u]hul Sf[î]nt. Iar după acei 9 ani îş umple aripile sale de miroaseale bune. Şi după ce toacă preotul de la Cetatea Soarelui, îndată să duce pasărea aceia cătră preot şi întră amîndoi în beserică. Deci şade preotul înpreună cu pasărea preste penile besericii. Şi îndată arde pasărea aceia întru acel cias şi să face cenuşă. Deci ducîndu-se preotul şi dimineaţa viind iară, o află mitutică; iar cînd vine a dooa zi o află pre dînsa desăvîrşit ca şi mai nainte; şi sărutîndu-o pre însa să duce pasărea iar la locul ei cel de lăcuinţă. /Fiziologul de la [mînăstirea] Bistriţa [din Oltenia], în cea mai veche copie a ieromonahului Serafim, cca. 1700// reprodus după: Cătălina Velculescu, C.P.C.R., p. 181/ - transliterare: C. Velculescu –

 Nu rămîne decît să comparaţi textele de mai sus cu cele din Şerban Foarţă, Phoenix – Versuri, ed. Nemira, 1993,  Zoomahia.

*

            Cu siguranţă, despre Textele pentru Phoenix şi Cantafabule ar mai fi multe de zis. Eu am căutat să ofer celor pasionaţi o idee despre sursele /uneori numai posibile/ folosite pe-atunci la edificarea unui astfel de material. Am văzut că, din păcate, Ceata Fanilor Phoenix s-a închis. Păcat, pentru că oferea tinerilor ocazia să-şi împărtăşească, de cele mai multe ori  cu folos, informaţiile pe care şi le căutau în diverse surse, mai mult sau mai puţin consultabile. Ideea e că se stîrneau discuţii interesante, uneori chiar se certau şi cel care doar citea, tot rămînea cu o idee în minte.

            Cred că şi blogul cunoscătorului într-ale franţuzeştii vechi s-a-nchis şi iar spun că e păcat. Tocmai trimisesem pe cei pasionaţi către el în a se lămuri despre povestea cu Filip şi Cerbul.

            Ceea ce aduceam eu aici completa informaţiile de acolo şi mult sper să nu fi prea trunchiat lucrurile din dorinţa de a spune mai multe.

            Aşa cum promiteam cînd am (re)început căutările, iară lista lucrărilor folosite (dimpreună cu siglele, cînd e cazul)

1. Pentru lămurirea termenului cantafabulă:

R.Grandsaignes d’Hauterive, Dictionnaire d’ancien français, Moyen Age et Renaissance, Larousse, 1947

Enciclopedia Larousse,1967

Hasdeu, EMR – B.P.Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniæ

2 Pentru sursele unei mitologii animaliere:

V.Kernbach, ME – Miturile esenţiale

BALRV – Bibliografia analitică a literaturii române vechi

Pandele Olteanu: Floarea Darurilor

Semnalez şi lucrarea (nefolosită în timpul culegerii materialelor pentru că nu o aveam în posesie):

Jean Paul Clebert – Bestiar fabulos, Dicţionar de simboluri animaliere, 1995

3.ANIMALELE FANTASTICE care apar în CANTAFABULE

Fiziologul Latin B

V. Kernbach, DMG – Dicţionar de mitologie românească

T.Pamfile, MR – Mitologie românească

Heliodor, Istoriile etiopiene

H. Biedermann, DS – Dicţionar de simboluri.

J.Chevalier, A. Gheerbrant, DS – Dicţionar de simboluri

Marco Polo, Milionul

Dan Apostol, Din Tainele Naturii, Sport Turism, Bucureşti.

Proloagele Mînăstirii Neamţu

Bîrlea MEPR – Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, ESE.

4. ANIMALELE REALE care apar în CANTAFABULE

M.E.Matie, MEA – Mitologia Egiptului Antic, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

I. Simionescu, Fauna României, Fundaţia regală pentru literatură şi Artă, 1939

S.Fl.Marian, Înmormîntarea la români, ediţie îngrijită de I. Datcu, Saeculum Vizual, Bucureşti, 2009.

Dr.M.G. Obedenaru, Texte macedoromâne, basme şi poezii poporale de la Cruşova, publicate dupa manuscripte originale de prof. I. Bianu, Bucuresti, 1891, p. 196

Voronca, DCPR – Datinile şi credinţele poporului român, Cernăuţi, Tipografia Isidor Wiegler, 1903. (ed.a II-a, îngrijită de Iordan Datcu, Saeculum Vizual, Bucureşti, 2008)

5. Pentru Phoenix

M. Gaster, C.R. – Chrestomatie română, Leipzig – F.A. Brockhaus, Bucureşti – Socec & co., 1891

Cătălina Velculescu, CPCR – Cărţi populare şi cultura românească, Ed. Minerva, Bucureşti, 1984

A.G.I. – Archivo glottologico italiano, X,  1886.

NOTE PENTRU CANTAFABULE  I

NOTE PENTRU CANTAFABULE  II

NOTE PENTRU CANTAFABULE  III

NOTE PENTRU CANTAFABULE  IV

NOTE PENTRU CANTAFABULE  V

---

[1] Cf. „De la Livan...”

Şase-n stihuri

I

De vipere cuib, mare şi rece ca gheaţa,

Ce strînge ca-n mînuri a fadă, castana,

Privinu-l anume, se-nvîrte ca-n rana

Făcută, în pîntec, amarnic, de mama

Ce-şi dete amurgului roş, dimineaţa.

II

Apă, dintîia de toate,

Sprijin etern

Al pămîntului,

Vino

De se poate

Cu norii ce-şi cern

Apa-n bătaia vîntului.

Vino!

III

Apă, primă-n Univers,

Dumnezeului idee

De urcat, de-not, de mers

Şi a vieţii pure, zee.

Ploaie care-mi pici în vers,

Proslăvind în curcubee

Mersul omului invers

De la faptă – la idee.

Apă, primă-n univers.

IV

Foc,

tainic foc,

Întîiul,

Cel din urmă,

Sau ce n-a fost deloc

Înviu-l

Şi-l invoc

Să lase urmă!…

V

Focul sobelor antice

Deslegare de demult,

Focul cu miscări propice

Spre urcare, în tumult,

Curge la o lava roşe

Prelingîndu-se mai mult,

Lavă-ncinsă ce din coş e

Morţii ultim, sfînt sărut,

Vino, tu, ce-ai fost demult

Sfînt motiv, morţii propice,

Ardere-n altarul sfînt

Limba să ţi se ridice

Foc al sobelor antice![1]

VI

O, tu

Sfînt

Pămînt

De măsurat cu cotu’

Nu-ţi căsca spre noi

ci

către

apă botu’

sursa imaginii: POZEHD

---

[1] Scrisă pe la 16 ani.