Astăzi a dărui cuiva un cadou constituie un gest care poate să însemne orice, de la dragoste la recunoştinţă, de la politeţe pînă la automatism sau poate fi desigur o resimţire stînjenitoare a unei cutume străvechi. Nu de multe ori am fost puşi în situaţia de a strîmba din nas pentru că fiind invitaţi la o aniversare, ne simţeam de la sine înţeles, obligaţi a cumpăra un dar cît de mic sărbătoritului. Vom vedea mai jos că fără umbră de îndoială în obiceiul de a face daruri există şi certitudinea că darul îţi va fi înapoiat într-o formă sau alta.
Însă de unde a apărut obiceiul de a face daruri? Puteam face unele presupuneri. La origine darul avea o semnificaţie aparte, legată de mit şi de religie. Omul în legătura sa continua cu sacrul, se vedea pus în faţa pericolelor naturii pe care tot el le personificase, creînd mituri şi legende. Jertfele şi ofrandele aduse zeilor ar putea fi primele daruri pe care le depistăm în istoria omenirii. Aceste daruri aveau menirea de a-i îmbuna pe zei şi nici un om nu începea o întreprindere ignorîndu-le. Daruri se aduceau şi cunoştinţelor decedate tot pentru prosperitatea personală a celor vii precum şi în cadrul ceremoniilor religioase. Aceste obiceiuri se întîlneau la Sumerieni, Poemul lui Ghilgamesh contituind o primă dovadă scrisă în această privinţă, la Egipteni, la vechii Greci şi la Romani.
Dincolo de semnificaţia religioasă timpurie, darul a devenit şi un instrument politic menit a menţine pacea între triburi şi mai tîrziu între cetăţi şi state. În acest sens ne stă mărturie un episod interesant din timpul domniei regelui evreu, Solomon. Episodul este cunoscut sub numele Întîlnirii dintre regina Shebei şi Solomon. Iată ce dar i-a adus aceasta regelui, potrivit cărţii Cronicilor: Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi mulţime mare de aromate şi de pietre scumpe; asemenea aromate, ca cele dăruite de regina din Saba regelui Solomon, nu se mai văzuseră. Un alt amanunt notabil este că aromele, în limbajul de azi, parfumurile reginei din Sheba erau create experimental chiar de către regină şi aveau un efect irezistibil în faţa bărbaţilor. Semnificaţia acestor daruri era bineînţeles percepută de atunci ca fiind de natură politică, pentru recunoaşterea suveranităţii regatului Israelului.
Făcînd un salt în vremurile contemporane nu putem trece cu vederea darurile făcute de Richard Burton lui Elizabeth Taylor şi anume cele două diamante de 33.19 carate şi respectiv 69.42 de carate, în semn de preţuire, dragoste şi pentru a-şi uimi soţia, după cum a declarat acesta în presă. Diferenţa e mare între cele două momente amintite, dar şi într-un caz şi într-altul cel care dăruia aştepta la rîndu-i un dar.
La noi, în unele sate româneşti, după ce este primit un dar se răspunde: „mulţumesc pînă oi întoarce“. Potrivit antropologiei darurilor există trei timpi în acţiunea de a dărui: a da, a primi şi a întoarce darul.
În timp semnificaţiile vechi s-au dizolvat dar a rămas în schimb cadrul în care se fac darurile. Cadourile de astăzi în afara cazurilor speciale (aniversări) se oferă cu ocazia unor sărbători mai vechi sau mai noi. Ceremeonia riguroasă a fost înlocuită cu un cadru mai larg şi înainte de toate liber chiar în cazul sărbătorilor religioase. În cazul creştinismului ortodox sau catolic s-a creat un mic panteon al sfinţilor la a căror prăznuire să se facă daruri: Sf. Nicolae de exemplu sau Sf. Valentin. Sărbătoarea naşterii lui Iisus a fost personificată mitic în chipul bătrînului blajin, Moş Crăciun (iar adevăratul obicei al darurilor era defapt o remintescenţă a unui obicei similar practicat în Roma antică, la serbarea Kalendelor sau după alţii reprezintă momentul în care magii au adus pruncului Iisus aur, smirnă şi tămîie) iar cu ocazia sărbătorilor de Paşti s-a inventat pseudomitul Iepuraşului darnic şi în general aceste ceremonii au căpătat un suflu ludic, deşi la origine aveau cu totul altă încărcătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu