Şase-n stihuri

I

De vipere cuib, mare şi rece ca gheaţa,

Ce strînge ca-n mînuri a fadă, castana,

Privinu-l anume, se-nvîrte ca-n rana

Făcută, în pîntec, amarnic, de mama

Ce-şi dete amurgului roş, dimineaţa.

II

Apă, dintîia de toate,

Sprijin etern

Al pămîntului,

Vino

De se poate

Cu norii ce-şi cern

Apa-n bătaia vîntului.

Vino!

III

Apă, primă-n Univers,

Dumnezeului idee

De urcat, de-not, de mers

Şi a vieţii pure, zee.

Ploaie care-mi pici în vers,

Proslăvind în curcubee

Mersul omului invers

De la faptă – la idee.

Apă, primă-n univers.

IV

Foc,

tainic foc,

Întîiul,

Cel din urmă,

Sau ce n-a fost deloc

Înviu-l

Şi-l invoc

Să lase urmă!…

V

Focul sobelor antice

Deslegare de demult,

Focul cu miscări propice

Spre urcare, în tumult,

Curge la o lava roşe

Prelingîndu-se mai mult,

Lavă-ncinsă ce din coş e

Morţii ultim, sfînt sărut,

Vino, tu, ce-ai fost demult

Sfînt motiv, morţii propice,

Ardere-n altarul sfînt

Limba să ţi se ridice

Foc al sobelor antice![1]

VI

O, tu

Sfînt

Pămînt

De măsurat cu cotu’

Nu-ţi căsca spre noi

ci

către

apă botu’

sursa imaginii: POZEHD

---

[1] Scrisă pe la 16 ani.