PSEUDOFABULE

PRINŢUL CARE VOIA SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ

Dragi cititori, îndeobşte cunoaşteţi basmele clasiceşti, în cari, după o lungă drumeţie plină de peripeţii cari mai de cari mai de necrezut, prinţul o întălneşte pre cea mai frumoasă fată din lume, o ia în şea şi porneşte vesel pînă la curtea tătîne-so şi acolo, după o nuntă de pomină, trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţe..etc…
Ei bine, eu nu vă spui o astfel de poveste din doue motive: 1. Nimene nu m-ar crede şi 2.pentru că v-aş plictisi. Deci, fiţi îngăduitori cu gusturile voastre…
Aşadar, să-mi încep povestea:
A fost odată un rege mare şi bogat; şi regele acesta avea un singur fecior; Feciorul fu dus la şcoli mari de unde veni ferchezuit şi adînc deprins întru tainele tuturor cunoştiinţelor şi unde mai pui că era şi un mare cîntăreţ la ţiteră!
Acest prinţ, cu timpul, îşi făcu mulţi prietini de prin toate locurile, cu care putea sporovăi tot ce-l interesa. Din punctul ăsta de vedere nu se-asemăna cu cei din neamul său. Era mereu bucuros să ajute fără a cere ceva în schimb.
Într-o bună zi se hotărî să se însoare. Tată-so să ţinea scai de capul lui să ieie nuş' ce filfizoancă de prinţesă de pe la mama dracu', dar, prinţul care o considera şi slută peste toate celelalte cusururi, nici nu vru s-audă.
Ci veni în faţa regelui şi-i zise aşa:
- Teteo, mă duc în lume s-o caut pe cea mai frumoasă femeie. Cînd o voiu găsi mă voiu întoarce negreşit pentru nuntă. Şi plecă.
Nici nu încălecă bine cînd o văzu pe fata de la grajduri. Era frumoasă şi-i plăcu. Se dete jos de pe cal şi vru s-o descoasă luînd-o la întrebări, dar numaidecît de ivi fata plăcintarului care-i fură privirea. Pînă să scoată două vorbe în faţa noii frumuseţi, apăru fata fierarului. Prinţul încurcat îşi zise că de bună seamă toate erau frumoase, dar… cum îi va da oare de capăt? Nici nu-şi termină gîndul cînd apăru în faţa grajdurilor şi fata doftorului. Acum era prea de tot. Încălecă şi ieşi mînios pe poarta cetăţii. Mînia nu-i ajută la nimic…În cale întălni vreo mie de muieri toate frumoase în felul lor. Mai merse ce mai merse şi întîlni tot atîtea frumuseţi, şi într-un tîrziu, obosit şi cu credinţa fermă că va înnebuni, se hotărî să se întoarcă acas'.
Odată întors, se duse în faţa rigăi şi ceru să i se pregătească peţitori pentru filfizoanca slută, dar nu mică-i fu mirarea cînd află că era deja măritată. Şi astfel, abătut şi plin de întrebări, prinţul se călugări.





Un adevărat conducător trebuie să plece
urechile la nevoile supuşilor

REGELE CU URECHEA PLECATĂ

Într-o cetate trăia un rege milostiv. Într-o bună zi a vrut să-şi îndestuleze supuşii cum nu se poate mai bine. I-a chemat pe toţi la palat întrebîndu-i de cele ce le lipseau. Şi aşa dărui prin marea-i mărinimie tot ceea ce dorea fiecare.
Într-un tîrziu, veni un orb în faţa regelui.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
Omul răspunse:
- De lumină…măria-ta…
Regele pe dată îi puse pe slujitorii săi să aprindă toate torţele din palat şi-l trimise pe orb să le admire.
Veni însă un al doilea om, care era surd.
Regele îl întrebă:
- De ce duci tu lipsă?
După ce-i fu repetată de zece ori întrebarea prin diverse moduri, omul răspunse:
- De sunet - măria-ta…
Regele pe dată îi chemă pe muzicanţii de la palat şi-i puse să cînte cele mai frumoase cîntece şi-l lăsă pe surd să asculte după bunul lui plac.
Mai veni şi un mut pe care-l puse şef peste corul bisericesc, un idiot pe care-l aşeză în marele divan al ţării şi aşa toate fură îndeplinite.
Regele începu să se mire, stînd pe tron şi spunîndu-şi ca pentru sine că nu se află dorinţa în lume pe care să n-o poată îndeplini.