Spitalul Amorului (II)

Folklorul de după Anton Pann

            Este interesant de văzut cum s-au întors în folklor cîntecele culese de Anton Pann în Spitalul Amorului. Şi nu oricum, şi de oriunde. După un control de rutină prin cîteva colecţii de folklor transilvan, am găsit cel puţin două cîntece de lume culese între 1878 – 1880 de Aureliu Millea, care fac parte şi din canonul mai vechi al lui Anton Pann. Problema este că textele provin, după vagile indicaţii ale culegătorului, din împrejurimile Sibiului.

            Iat-o pe una dintre ele care poate fi lesne comparată cu  cea a lui Anton Pann (cf. Însuratul pentru zestre):

Orb am fost, făr de vedere

Cînd mi-am fost luat muiere...

M-am bucurat la avere

Şi-am luat fără plăcere!

Trag zile cu supărare

În această lume mare.

Nu-mi tihneşte de mîncare,

Nice seara de cinare.

Şi cînd este la culcare

Sînt supărat foarte tare;

Că-i grabnică la mînie,

N-are nici o omenie,

Că destul mi-aruncă mie,

Că de la ea am domnie.

O, amar şi grea durere,

Că n-am nici o mîngîiere;

Dacă nu m-am socotit

Atunci cînd m-am logodit

Să nu fi cătat avere

Care foarte curînd piere...,

Şi la minte-nţelepciune,

Aş trăi zile mai bune.

Să fi luat seama bine,

Acum n-aş păţi ruşine.

Dar m-au înşelat banii,

Că ei mi-au mîncat norocul,

Arde-i-ar pe toţi chiar focul,

Trăirea-aş şi n-am cu cine,

Murire-aş, moartea nu-mi vine;

M-aş lepăda de domnie

De care-mi aruncă mie,

Duce-m-aş chiar în pustie,

Numai să scap de urgie.

Dară nu mai am ce face,

Caut să trăiesc ca-n pace,

Cu năcazuri şi cu jele

Să-mi petrec zilele mele...

Că nu-i bună de nimică,

Ce prinde din mînă, pică;

Ar vrea bine să trăiască

Şi să nu se ostenească

Pe alţii să-i îndrăgească,

La lucru nici să gîndească;

Punga-i goală, fala-i mare,

Cînd ar fi la vreo-ncercare,

Ar veni la arătare,

Că ea soaţă-n lume n-are.

De rea şi de veninoasă

Mai n-are carne pe oase.

Ba nici pielea nu-i frumoasă,

Ci e foarte ruginoasă.

Umblă tot nepieptănată,

Niciodată nu-i gătată...

Cînd o văd în pat sculată,

Ca o buhă împănată,

Vino, moarte, înconjoar-o,

Şi o pune pe comoară...

Ori o ia, ori o omoară;

Aşa m-oi scăpa eu doară.

Şi mă scapă, ca-ntr-o oară,

Să-mi fac viaţa mai uşoară

Că mi-oi lua alta să-mi placă,

Fie oricît de săracă,

n-aibă măcar nici o vacă

numai pe voie să-mi facă.

Şi din toate mi-a plăcea,

De-oi grăi, ea va tăcea.

            În urma comparaţiei ne putem face o idee, cît de vagă, despre circulaţia cîntecului de lume prin viu grai (lăutari) sau în scris (prin manuscrisele despre care vorbeam mai la vale): cum îşi pierde, prin strămutare, caracteristicile graiului şi împrumută uşoare poleieli ale locului de adopţie. Interesant este însă faptul că stilul lui Anton Pann (care spune că le-a şi îndreptat după culegere) este încă vizibil, chiar dacă ordinea versurilor este alta („M-aş lepăda de domnie/ de care-mi aruncă mie” deşi nu face parte din varianta Anton Pann...sună totuşi a...Anton Pann), ritmul uşor neglijat şi versurile nefinisate. În cazul acesta, se vede că poezia a fost  memorată de informator şi prin trecerea timpului, forma iniţială s-a alterat.

AURELIU MILLEA (1861 – 1915) jurist şi culegător amator de folklor; Cele două caiete manuscrise (1 iulie 1879 – 1 august, 1880) privesc zona Mărginimii Sibiului. Manuscrisele au fost tipărite parţial în  1962: Folclor din Transilvania II, EPL.