Psaltirea la români

Texte alese

            Psaltirea este poate cea mai importantă carte biblică a creştinului român. A fost tradusă şi tipărită într-o mulţime de variante, aşa cum o atestă şi cele cîteva fragmente inserate mai jos. Acest fapt l-a făcut şi pe eruditul M. Gaster să afirme că limba română ar putea fi studiată fie şi numai prin intermediul nenumăratelor psaltiri traduse care se găsesc fie în manuscrise fie în vechile tipărituri.

            Spuneam mai mai sus că Psaltirea e cea mai importantă carte biblică a creştinului român – însă trebuie să înţelegem în acest aspect o anume superficialitate, atîta vreme cît ne raportăm cu precădere la obiect şi nu la conţinut. Puţini psalmi – şi mai cu seamă cei versificaţi de Dosoftei – au ajuns la popor şi acesta i-a preluat sub formă de colind, aşa cum veţi vedea mai la vale – restul, psalmii care nu prezentau interes imediat au fost uitaţi sau ocoliţi în general. Munca de restituire a psalmilor a fost în exclusivitate munca intelectualilor vremilor – călugării, preoţii sau cei ataşaţi lumii bisericeşti.

            Veneraţia Psaltirii ca obiect însă se opreşte la pragul de dinafară al bisericii. Aşa cum arăta şi Gh. Ciauşeanu (Superstiţiile…) poporul român a fost mai mult superstiţios decît credincios – dînd mai mare pondere conţinutului pseudo-sacral al cărţuliilor populare decît celui rostit în biserică, de aci rezultînd şi cohorta de înjurături specifică nouă, despre lucrurile sfinte, de Dumnezei, parascovenii, icoane, paşte etc.

            Într-un proverb găsim din nou seminificaţia de obiect a Psaltirii – obiect sfînt de altfel: Cu mîna pe pisaltire (sic!), cu ochii pe la fetile [atestat în Moldova, după Zanne, Proverbe VII, pag. 79]

            În snoava populară românească se găsesc de asemenea întrebuinţările improprii ale Psaltirii ca obiect de ... bătaie.

*

            Pînă voi reveni cu mai multe completări, iată cîteva texte extrase din Chrestomaţia lui Gaster:

 Psaltirea slavo-română (1577)

Psalm I

(sec. al XVI-lea, Ms.Acad. Rom, 8˚, nepaginat – după GASTER)

D[a]v[i]d pro[o]r[o]c şi împărat. Cîntare. Şedeare întîi. Cîntecul 1

1. Ferice bărbat ce nu mearge la sfatul necuraţilor şi pre calea păcătoşilor nu stă şi la şederile pierdzătorilor nu şeade.

2. Ce [citeşte: ci] în leagea [în orig. leaţea] D[o]mnului învaţă-se zdua şi noptea.

3. Şi hi-va ca lemnul răsădit lîngă eşitul apee(i). Ce rodul său dă în vremea sa şi frundza lui nu cade, şî toată cîtă se face dospeaşte.

4. Nu aşa, necuraţilor, nu aşa; ce ca pulberea ce o mătoră vîntul din [peste tot: de în] faţa pămîntului.

5. Dereptu ace[e]a nu vuru [citeşte: vor] învie necuraţii la judeţ, nece [cit.nici] păcătoşii în sfatul derepţilor.

6. Că şti[e] D[o]mnul calea derepţilor şi calea cecuraţilor piere.

Psalm 3

(1577 – Psaltirea Diaconului Coresi, ed. B.P.Hasdeu, Bucureşti, 1881 şi GASTER)

1. Doamne ce se mulţiră dodeitorii [vrăjmaşii, cei care mă supără]  miei. Mulţi se sculară spre mine.

2. Mulţi grăesc sufletului mieu, nu iaste spasenia lui Dumnezeul lui.

3. Tu Doamne, f[o]lositoriul mieu eşti, slava mea şî înalţ capul mieu

4. Cu glasul mieu cătră Domnul str(iga)iu şi auzî-mă din măgura sfî[n]tă a lui.

5. Eu adurmiiu şi aţipiiu; sculaiu că Dumnezeu folosi-mi.

6. Nu mă tem de mii de oameni ce cad împrejurul mieu. Scoală Doamne spăseaşte-mă Dumnezeul mieu.

7. Că tu vătămaş toţi ceia ce vrăjbesc mie în deşert. Dinţii greşiţilor zdrobit-ai.

8. A Domnului iaste sp[ă]senia şi pre o(ameni)ii tăi blagoslovenia ta.

Psalm 18

(1651 – Psaltire ce să zice cîntarea a fericitului pro[o]r[o]c şi Împărat D[a]v[i]d...în cetatea Belgradului..., după GASTER)

Cuvîntul lui D[a]v[i]d dat mai marelui cîntătorilor

1. Ceriurile spun clava lui Dumnedzău, şi faptul mînulor [mîinilor] lui vesteaşte tărie.

2. Dzua Dzîleei izbucneaşte cuvînt, şi noaptea nopţiei spune înţelepciune.

3. Nu-i glas neci cuvinte, unde să nu să audză glasul lor.

4. Spre tot pămîntul eşti  veastea lor, şi pînă în marginele lumiei graiurile lor, puse soarelui cort întru iale.

5. Şi el ca un mire eşind din cămara sa, bucură-se ca un putearnic, alergînd întru calea sa.

6. Din marginia ceriurilor eşiră lui,  încungiurară lui pînă la marginele pămîntului şi nu-i cine să se ascundză de căldura lui.

7. Leagea D[o]mnului întreagă, întoarce sufletele; mărturia D[o]mnului credincioasă, înţelepţeaşte porobocii [glosă marginală: neştiutorii].

8. Porîncile D[o]mnului dereapte, veselitoare inimiei; porînca Domnului curată, luminătoare ochilor

9. Frica D[o]mnului curată, rămîne pînă în veac; giudecările D[o]mnului adevărate, în dereptate denpreună.

10. Mai dorite-s decît aurul, şi decît aur mult-lămurit; şi mai dulci decît miearea şî decît stredea fagurilor.

11. Sluga ta încă să luminează dentru iale; şi în păzitura acelora iaste plată multă.

12. Greşealele cine le va înţeleage? De ascunsele meale curăţeşte-mă.

13. Şi fereaşte sluga ta (de păcat), năprasnice, să nu-mi învingă mie; atunce voiu fi întregu şi voiu fi curat de păcat mare.

14. Şi fie-ţi pre voe cuvintele rostului mieu şi cugetul inimii meale înaintea ta D[oa]mne, tăroa mea şi răscumpărătoriul mieu.

Psalm 125

(1680, Dosoftei, Psaltirea Slavo-Română/ Psaltirea de-nţeles...cu posluşania smerenii noastre Dosotheiu mitropolitul Suceavei în tiparniţa s[f]intei Mitropolii...În Iaş v[ă]leat...)

1. Cînd ar întoarce D[om]nul prada Sionului, ne facem ca măngîiaţii.

2. Atuncea să împlu de bucurie rostul nostru, şi limba  noastră de veselie. Atunce vor dzîce în păgîni: Mărit-au D[om]nul de- facerea cu dînş.

3. C-au mărit D[om]nul de-a facerea cu noi, faptu-ne-am veselindu-ne.

4. Carii samănă cu lacrămi, în bucurie vor săcea.

6. Îmblînd îmbla, şi plăngea, aruncînd sămînţa lor,iară venind vor veni cu bucurie, strîngînd mănuncheaele sale.

Psalm 111

(1710 – Ioan din Vaslui: Psaltire, ms. Bibl. Centr. No. 324, 8˚ mic, 302 foi nepaginate, după GASTER)

1. Ferice de omul ce se teme de D[umnezeu] şi-ntru [în]văţăturile lui doreşte foarte.

2. Tare va fi pre pămînt semenţie lui; rodul direpţilor bine se va cuvînta.

3. Mărirea şi bunătatea e întru casa lui, şi dereptatea lui va petrece întru  vecii nesfîrşiţi.

4. streluci întru [în]tunerec lumină direpţilor m[i]l[o]stivu[l]e şi îndurat şi drept.

5. Cela ce e om bun miluiaşte şi dă şi socoteşte cuventele sale, să grăiască la zioa de giudeţ.

6. Că nici dînuară nu se va clati, întru pomenirea cea nesfrîşită va fi direptul.

7. Şi de auz rău nu se va teme, gata-n inima lui a nedejdui spre D[umnezeu].

8. Întăritu-s-au inima lui şi nu se va temea, pînă cînd va căuta spre vrăjmaşii săi.

9. Înparte şi dă mişeilor, şi dereptatea lui va petrece întru vecii nesfrîşiţi; cornul lui se va înălţa întru mărire.

10. Iară păcătosul va prîvi şi se va mînia, cu dinţii va scrîşca şi se va topi. Dorirea păcătosului va peri.

(va urma)