Dracula
(continuare)
De pildă, se spune că sentimentul îmbătrînirii i-ar fi apărut contesei în timp ce se plimba călări, alături de-un amant de-al ei. Atunci ar fi apărut în faţa lor o bătrînă extrem de urîtă şi de gîrbovită de care cei doi ar fi rîs. Bătrîna i-ar fi răspuns: “Vei ajunge şi tu ca mine!” – Faptul este verosimil, dar pare totuşi de origină anecdotică. La fel, este greu de crezut că nici o familie din cele văduvite de contesă nu s-a plîns, nu a făcut nici un demers de a afla ce s-a întîmplat. Şi nu mă refer la familiile de ţărani ci la cele de nobili, cîte vor fi fost.
Totuşi aici nu este loc pentru speculaţii de ordin istoric, aşadar mergem mai departe.
După McNally (Dracula a fost femeie?) Bram Stoker ar fi cunoscut povestea Elisabetei şi întregul eşafodaj al fabulaţiei sale stă sub semnul presupusului vampirism al contesei.
După alţii, nu a cunoscut povestea ei, de vreme ce singura lucrare în limba engleză care trata vag subiectul (2-3 paragrafe) nici nu îi dădea numele în întregime: Cartea priculicilor (Sabine Baring-Gould – The Book of Were-Wolves, 1865).
Fig. 1 - Ilustraţie din Cartea priculicilor
Apropierile sînt totuşi mari, ca sens, încît cu greu putem să credem că nu a cunoscut deloc istoria frumoasei contese.
***
Un alt amănunt care ar fi stat la baza romanului lui Stoker, ar fi după unii, cazul extrem de misterios al lui Jack Spintecătorul. Nu insist asupra lui pentru că e îndeobşte cunoscut şi fiecare poate considera amănuntul după propriile observaţii.
***
Să vedem însă cine a fost autorul romanului.
Născut în noiembrie 1847, la Dublin, Abraham Stoker, bolnăvicios şi suspicios în ceea ce-i pregăteşte viitorul, a fost îndrumat de familie către studiul matematicilor. În 1864 a ajuns la Trinity College din Dublin. Odată ajuns acolo a constatat că aceste studii nu i se potriveau, îndreptîndu-se către teatru.Din aceeaşi perioadă datează şi întîlnirea sa cu George Bernard Shaw, împreună cu care dorea să devină critic teatral.
Tot atunci l-a văzut pe scenele teatrelor pe Henry Irving, vestit actor al vremii, lîngă care va rămîne timp de peste un sfert de veac, ca secretar personal.
Fig. 2 - Bram Stoker şi Henry Irving
Prin anul 1879, sau poate mai devreme, Bram Stoker începe să studieze vampirismul şi aşa-zisele ştiinţe oculte, intrînd totodată în societatea Golden Dawn, club care strîngea intelectualii pasionaţi de ocultism, sub deviza căreia va scrie cîteva articole.
Începe să corespondeze cu profesorul de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery, care l-a şi îndrumat către literatura insolită a evului mediu, în speţă, broşurile săseşti despre Vlad Ţepeş, sau poemul lui Michel Beheim – tributar tot naraţiunilor răuvoitoare.
A cunoscut cu siguranţă Cosmographia lui Sebastian Műnster (Bassel, 1550, 1628) în care se scriau următorele despre Dracula:
“Regele Matei l-a luat prizonier pe Dracula în munţii Transilvaniei şi l-a dus în prinsoare la Buda unde l-a pedepsit cu temniţa zece ani. Se aminteşte că Dracula era de o cruzime şi de o dreptate nemaiuzită. Se povesteşte că atunci cînd solii turcilor au refuzat să-şi scoată în semn de cinste turbanele
Pe de altă parte, miturile despre vampiri, se găseau expuse în ediţiile lui sir Richard Burton: Poveşti hinduse despre vampiri şi Nopţile arăbeşti (1001 de nopţi). Interesul pentru Transilvania îi va fi venit după citirea celebrului roman al lui Jules Verne: Castelul din Carpaţi (1889) sau a volumului: Ţinutul de dincolo de pădure, semnat de Emily Laszowska-Gérard în 1888.
În afara romanului Dracula, din 1897, Stoker a mai publicat ficţiune, dar şi o monografie: Viaţa lui Henry Irving. După moartea sa in 1912, în 1914 a apărut şi volumul Oaspetele lui Dracula şi alte povestiri stranii, îngrijit de Florence Stoker[2].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu