MOTIVE PENTRU CARE IUBESC BUCUREŞTIUL

(nu judecaţi o scriere după titlu)

Detest Bucureştiul. Sau, nu ştiu dacă există cuvînt în lume care să-mi exprime repulsia faţă de oraşul ăsta. De la oameni la clădiri. Pot trece drept un inadaptat dar recunosc deschis: nu mă pot adapta unui fel de a fi atît de găunos, nu mă pot conforma tipologiei munteneşti. Asta, probabil şi din cauza copilăriei mele pe care mi-am petrecut-o în cea mai mare parte în Ardeal. Totuşi nu cred că un om care aspiră la o oarecare perfecţiune poate accepta uşor mersul lucrurilor din capitală.
Toate imaginile copilăriei mele se opun drastic peisajului urban. Am stat şi am studiat problema şi am căutat motive, în interiorul meu, acestei repulsii . Repulsia a apărut repede, aparent fără motiv. Ei bine, am găsit motive destule:
1. Clădirile care nu inspiră altceva decît o stare de sufocare. Blocurile cu aspect ,
psihologic şi material, de puşcărie, de cuşcă. În astfel de mediu nu se pot crea legături umane solide. Totul oscilează, în privinţa legăturilor umane, de la comedie la horror.
2. Vocile ţaţelor din piaţă, din blocuri, de la case - sunt stridente. Te zgîrie pe urechi. Cuvinte prost înţelese dar folosite des pentru că sună bine!(sunt încă oameni care confundă în mod nefericit dar amuzant, verbele : a flata cu a flatula!) Atitudinea de neînţelegere totală faţă de ceilalţi care nu sunt în conformitate cu "înţelepciunile" lor. Se ştie că atunci cînd nu înlţelegi un lucru e mai simplu să-l urăşti…La asta se pricep cel mai bine…
3. Aerul viciat. O nouă senzaţie de sufocare.
4. Aglomeraţia. O altă sufocare…Prea mulţi oameni concentraţi în spaţiu mic. Bucureştiul a jucat întotdeauna un fel de rol de "Romă" (cf. "Toate drumurile duc la Roma").
5. Prostia, incultura - sunt întîlnite şi la sate, dar în Bucureşti e de bon-ton să fi prost, arogant, necioplit etc… Nu ştiu de unde a apărut atracţia asta: să vrei cu încăpăţînare să nu şti nimic, dar să-l judeci aspru pe cel care are habar de ceva. Nu e grav, dar nici bine nu-i să fi luat în băşcălie de unii net inferiori ţie. Cel mai bun lucru e să urmezi zicala ţărănească, de bun simţ: "Cîinii latră, ursul trece…"
6. Intoleranţa - am spus mai sus cîteceva despre intoleranţă dar să nu se înţeleagă greşit! Nu numai ţaţele suferă de boala asta. Tinerii şi bătrînii cu oarecari pretenţii se înscriu la idioţenia asta! Nu pricep, nu tolerez! - vor fi zicînd ei . Mafia avea o vorba: Nu înţeleg, distrug. Par identice ideile? Sunt!
7. Lipsa de viaţă. Oamenii par sedaţi, mereu grabiţi, nutrind o ură vădită faţă de ceilalţi, uneori invidie, alteori indiferenţă totală. Mă rog, asta e treaba fiecaruia.
8. Mîrlănia- se înscrie la 5. Prostia, incultura… Luînd o figură de "om nou", tînărul de azi confundă sinceritatea cu mîrlănia. Numai pentru a fi contra scoţi perle peste perle, arunci sentinţe gratuite - pentru că, dom'le, eşti sincer! Nu spun ce fac eu pe sinceritate lor…la fel de sincer…Se poartă în mediul urban…
9. Vestimentaţia… Îmi aduc aminte de o fetişcană de clasa a VII-a care-şi expunea pubisul cu nonşalanţă în şcoală. Spiritul de turmă, care se aplică şi altor categorii funcţionează perfect aici. În mediul rural încă există o competiţie care nu lasă loc acestui spirit. La ţară se arată în alte domenii de activit
Astea sunt cîteva motive pentru care nu pot suferi oraşul ăsta. M-am întrebat de multe ori de ce trebuie să fie aşa…Poate că amestecătura de stiluri distincte care nu pot forma un întreg e un motiv. Să spunem că Bizanţul(turcimea, epoca fanariotă) şi bolşevismul pot fi cauze. Aerul de fanar, orientul viciat, ideile tîmpite ale ruşilor comunişti aruncate cu lopata aici, braţele deschise ale românilor care nu se pot lăuda cu o coloană puternică au dus la apariţia acestui deşeu, numit astăzi numai în batjocură: Micul Paris.
Totuşi există un loc în care îmi place să stau, îmi place să ma plimb. Nu e parcul Carol, care nu ar mai trebui să se numească aşa (Acolo existau în trecut nişte minunăţii: grota de la Filaret , cu giganţii lui Paciurea. Giganţii sunt şi azi în parc dar parcă nu au nici un sens fără Frumoasa adormită, care e depusă în Herăstrău printre tufe. Grota a fost distrusă de multiubiţii tovarăşi, Frumoasa a fost aruncată la o groapă de gunoi!- pentru vreo 2 ani, lăsînd loc unui util amplasament pentru monumentul funerar al comuniştlor de prim rang: Mausoleul din Parcul Libertăţii - mărul discordiei dintre Patriarhie şi Primărie…), nu e nici Herăstrău, care cîndva trebuie că a arătat foarte bine, nici Cişmigiu… Locul la care mă gîndesc e cimitirul Bellu. Să nu pară bizar! Acolo mă simt bine. Vara e un pic răcoare, îmi mai trec timpul citind inscripţii, căutînd morminte ale unor oameni mari (sînt lucruri care lasă de dorit…de pildă mormîntul Ioanei Radu care nu are decît o cruce de lemn, scîlciată), stau ore întregi în faţa mormîntului-templu al Iuliei Hasdeu întrebîndu-mă cum arată în interior (templul e descris în "Sic Cogito" de B.P.Hasdeu, dar contactul vizual ar fi mai puternic. A fost închis publicului pentru că a fost devastat în cîteva rînduri), mă rog, mă simt bine acolo. Dar…numai acolo. Şi mi se pare trist să îţi placă mai mult să stai în compania celor duşi…Nu spun asta din apatie ci ca o concluzie a gîndurilor mele acumulate în decursul anilor.
Totuşi, nu părăsesc oraşul ăsta ducîndu-mă undeva la ţară. Ar fi prea simplu. După aia…ce aş mai avea de făcut? La ce aş mai visa? Aşa, măcar cred că va veni şi ziua mea în care mă voi retrage undeva departe de nebunia asta şi voi lupta măcar pentru o astfel de linişte.
Spuneam că ura se naşte din neînţelegere…Ei bine, eu urăsc Bucureştiul pentru că nu-l înţeleg!